Poate că am depăşit nebunia dinainte de Crăciun, în care toată lumea a gonit după cadouri cu o frenezie la limita cu nebunia, dar perioada achiziţiilor nu a trecut încă. Oamenii cumpătaţi nu fac cumpărături importante sub presiune şi, cum încă ne aflăm în luna cadourilor, şansele ca mulţi dintre dumneavoastră să se afle în căutarea unui smartphone există. Aşa că m-am gândit să vă ofer o listă de cinci argumente pentru care consider că Overmax Vertis 4010 You poate fi o alegere fericită atât pentru telefonul personal, cât şi pentru un potenţial cadou pe care vreţi să îl oferiţi cuiva drag.
Vorbim despre un telefon entry-level, care nu emite pretenţii foarte mari într-un top al Android-elor, dar care are câteva argumente interesante de partea lui. Care ar fi acestea?
Preţul
Vertis 4010 You poate fi găsit la partenerii Overmax din România la preţul de 359 lei. Unul dintre aceşti parteneri este CEL.ro, care are în ofertă Vertis 4010 You. Pentru această sumă veţi primi un smartphone decent, cu o configuraţie satisfăcătoare. Un display IPS 2 WVGA de doar 4 inchi (care se situează în limitele ideale pentru categoria de consumatori care se opune creşterii dimensiunii terminalelor smart) şi rezoluţie de 480 x 800 pixeli (suficientă la această dimensiune de ecran) şi care dă o densitate de 240 dpi, un chipset MediaTek MTK6582M cu procesor (Cortex A7) quad-core de 1,3 GHz şi GPU Mali 400 MP2, memorie RAM de 512 MB, stocare internă de 4 GB, camere foto de 8 megapixeli (3264 x 2448 pixeli) şi de 0,3 megapixeli, un acumulator de 1700 mAh, totul rulând un Android 4.4 KitKat.
Poate că nu pare mult, nici nu este, dar aveţi în vedere preţul de 359 de lei şi faptul că acesta, aşa cum vom vedea imediat, reflectă mai mult decât această configuraţie şi veţi avea imaginea unu telefon cinstit, care face faţă cu brio sarcinilor zilnice venite din partea unui utilizator obişnuit fără pretenţii exagerate din partea device-ului mobil. Strict pentru comparaţie, dacă utilizaţi aşa ceva, în AnTuTu Benchmark a scos 18971 de puncte, ceea ce este o performanţă de bun simţ.
Pentru o comparaţie mai pe placul meu, Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus, costă binişor peste 500 de lei şi oferă prea puţine chestii în plus, care se regăsesc la nivel de configuraţie, dar nu ies în evidenţă la o testare cu AnTuTu Benchmark. Şi atunci, care este alegerea mai corectă?
Pachetul complet
Aşa cum am spus, preţul lui Overmax Vertis 4010 You nu reflectă doar specificaţiile înşirate mai sus. În pachetul standard, pe lângă accesoriile obişnuite cu care vine orice telefon smart (sau cu care ar fi normal să vină, pentru că am întâlnit şi situaţii mai aparte) şi mă refer aici la încărcător şi căşti, vom mai găsi şi o folie de protecţie pentru ecran, patru carcase colorate care o pot înlocui pe cea neagră, iniţială (galben, roz, roşu şi mov), ideale pentru tinerii care vor să îşi asorteze telefonul cu ţinuta din punctul de vedere al culorii, precum şi o husă de protecţie din cauciuc transparent, care se adaugă peste carcasa din spate, lăsând să se vadă culoarea aleasă.
Deja avem imaginea unui pachet mult mai generos cu cumpărătorul, care face ca preţul de 359 de lei să devină şi mai atractiv. Iarăşi putem compara cu GSmart Roma R2 Edition Plus, mult mai zgârcit cu accesoriile suplimentare, lucru care îl avantajează din nou pe Vertis 4010 You.
Autonomia
Acumulatorul de 1700 de mAh se dovedeşte a fi îndestulător pentru Overmax Vertis 4010 You. Telefonul depăşeşte cu brio bariera devenită psihologică a celor 24 de ore de viaţă între două încărcări, într-o utilizare cotidiană. Ba chiar aş putea spune că dă clasă din acest punct de vedere multor telefoane mai renumite.
Chiar şi în perioada în care l-am frecat pe toate feţele, cu wireless-ul pornit, cu rulat de benchmark, download şi instalat de aplicaţii din Google Play, plus o rulare de film de aproximativ o oră, Overmax-ul nostru a avut nevoie de încărcare după aproape trei zile, ceea ce este o performanţă.
Şi dacă tot suntem la partea de autonomie şi am descris cum am exploatat terminalul, trebuie să fac o paranteză şi să precizez că, spre deosebire de alte aparate entry-level, nu s-a închins deloc în timpul rulării de conţinut video sau al gamingului. Lucru pe care îl putem trece la capitolul plusuri.
Camera
Majoritatea terminalelor entry-level propun o cameră foto principală de 5 megapixeli. Vertis 4010 You face un pas în faţă (nu foarte mare) şi aduce un senzor de 8 megapixeli. Care se descurcă onorabil, mai ales în condiţii de lumină naturală normală spre puternică. Astfel că utilizatorii fără pretenţii de fotografi avansaţi, se vor putea baza pe fotografiile realizate cu acest smartphone. În condiţii de lumină slabă sau artificială, nu calitatea imaginii este o problemă, ci micul delay cu care focalizează camera. Aşa că şi aici, cu puţină răbdare, s-ar putea obţine rezultate satisfăcătoare.
Încă odată, fără a emite retenţii exagerate. Mai ales de la partea de filmare!
Media player
Ca orice smartphone, avem şi la Overmax Vertis 4010 You posibilitatea de a-l folosi şi ca player pentru muzică. Aspectul său mic şi colorat, dar şi autonomia crescută, îl ajută în această direcţie. Iar overmax vine să pună umărul din plin la această funcţionalitate cu un accesoriu interesant. Căştile speciale pentru muzică. Există şi un pachet dedicat, Vertis 4010 You Music, care include căşti, la un preţ de 399 de lei, pe CEL.ro. Iar pentru cei cu adevărat pasionaţi, recomandarea producătorului este simplă: căştile wireless Overmax Soundboost 3.1 cu posibilitate de conectare prin Bluetooth sau NFC, cu acumulator de 190 mAh inclus (care asigură o autonomie declarată de aproximativ 7 ore fără reîncărcare) dar şi cu cablu care asigură conectarea la dispozitiv în momentul în care acumulatorul este descărcat.
Căştile Soundboost 3.1 permit şi preluarea de apeluri şi au şi avantajul de a fi disponibile în mai multe variante de culoare, pentru a se asorta cât mai bine cu Vertis 4010 You.
Concluzie
Overmax Vertis 4010 You este un smartphone care prin caracteristicile sale, dar mai ales prin preţ, poate fi cadoul ideal pentru orice utilizator tânăr şi dinamic, având grijă însă şi de buzunarul celui care oferă un astfel de cadou. Este o recomandare pe care vă invit să o aveţi în vedere dacă sunteţi pus în situaţia de a dărui un dispozitiv mobil.
In timpul utilizarii telefonul garantat nu il tin in buzunar deci…. nu am spus ca se incinge in buzunar ci in timpul utilizarii, cat despre baterie, utilizare normala pentru mine insemna cateva apeluri pe zi si accesarea unor aplicatii gen WordPress, gReader, AppyGeek, MailWise, Twitter, Facebook (mai rar), Google Play(pentru actualizari) pe o conexiune WIFI(90% din timp) si restul de 10% pe internet de la providerul de telefonie mobila(RDS), si din cate stiu conexiunea 3G consuma cel mai mult de aceea si evit. Dar in fine poate in timp isi va reveni desi il folosesc de o luna si nimic.
Cand asculti muzica, il tii in buzunar. Cand te uiti la un film, il tii in mana. Eu cand fac testele multimedia, le pornesc si il las jos. Aici ar putea fi o diferenta! Cat despre baterie, mie mi se pare anormal sa tina doar 6 ore in ritmul de mai sus. S-ar putea sa fie o problema punctuala cu aparatul tau.
Stimabile eu nu stiu ce telefon ai testat tu dar dupa o luna de utilizare zilnica a unui Overmax Vertis 4010 You Music luat prin cel.ro tin sa te contrazic la capitolul baterie care daca o folosesti cum ai zis tu nu te tine mai mult de 6 ore, cat despre faptul ca nu se incinge…. se cam incinge nene si asta destul de repede.Si o alta problema ar fi spatiul alocat utilizatorului(aprox. 700MB) avand in vedere ca partitia de 2GB nu poate fi utilizata nici macar pentru stocare (problema generala KitKat). Intradevar la pretul la care este vandut in Romania este aproape perfect (poate era nevoie de 1GB Ram)
La partea cu incinsul, s-ar putea sa fie diferente si de la faptul ca eu nu l-am tinut deloc in buzunar cat timp l-am testat. Iar la autonomie, nu stiu ce sa zic. L-am incarcat dupa doua zile jumatate, dupa ce am rulat toate testele descrise mai sus pe el. La tine s-a descarcat asa de repede de la prima utilizare? Ca mie mi se pare tare putin 6 ore? Eu nu am avut problema asta.
Cu spatiul alocat utilizatorului ai perfecta dreptate, ramane cam putin.