A apărut și asta: o soluție cu care să iei date (de pe Facebook) despre cei cu care vei călători în același avion la următoarea ta deplasare. Vorbim despre aplicația Quicket, disponibilă pe iOS și Android, care vrea să devină rețeaua socială preferată de oamenii ce călătoresc des și vor să interacționeze cu cei care vor fi în același avion.
Prin intermediul Quicket se poate rezerva zborul, să fie verificate locurile libere, să se primească în timp real informații despre zboruri, hărțile aeroporturilor etc. Cu ultimul update este introdusă și opțiunea prin care să se poată verifica profilele de Facebook ale celor ce vor fi în același zbor.
Discutabilă funcționalitatea dar sunt singur că unora li se va părea interesantă. Când ai în față un zbor de vreo 12 ore parcă ești ceva mai dispus să socializezi cu vecinii ce scaun, nu? Sau măcar să încerci să afli mai multe detalii despre ei ca să vezi dacă merită să faci asta.
Sistemul presupune că utilizatorii ce vor să fie găsiți de pasagerii din același zbor trebui să își dea acordul ca profilele lor să fie afișate. Ați vrea să faceți asta? Mie nu mi se pare o idee bună – de ce aș vrea la rândul meu să navighez printre profilele celor cu care sunt în același zbor?
Sau poate că mă înșel. Ca în orice invenție există perspectiva folosirii într-o direcție rea și/sau într-una bună. Să zicem că sunt în zborul de SUA, către San Francisco pentru conferința BUILD. Sigur mi-ar plăcea să știu cine mai merge acolo, de la ce companie este. Am putea găsi subiecte de discuție, oportunități de afaceri.
Sau dacă m-aș duce în vacanță la ski în Franța. Nu ar fi ok să știu cine mai merge acolo?
Poate că da.
Depinde de fiecare dintre noi.
Eu doar v-am zis de soluție. Voi decideți dacă merită sau nu.
via Quicket