HomeFeaturedFocusBlackBerry Classic vine si in varianta alba

BlackBerry Classic vine si in varianta alba

Se pare că devine un obicei la BlackBerry ca în preajma sărbătorilor de iarnă să vedem abateri de la linia destul de monocromă de culori cu care producătorul canadian își ofertează fanii (din ce în ce mai puțini). Nici nu este prea greu pentru ei, nu dispun de prea multe telefoane pe care să le poată lista în ofertele de sezon. Așa că încearcă să compenseze prin versiuni de diferite culori, lucru destul de sănătos pentru plaja de opțiuni pe care le are la dispoziție un fan fidel BlackBerry, dar care nu exclude deloc teoria cu mai multe modele. Chiar dacă alții încep să micșoreze numărul de telefoane pe care le lansează de-a lungul unui an, la BlackBerry este loc destul de creștere la acest capitol.

Revenind la oferta de sezon, după ce am văzut BlackBerry Passport alb sau roșu (în fața ochilor), iată că modelul se replică și la fratele de prezentare, BlackBerry Classic. Deocamdată doar în varianta albă, dar nu m-aș mira să vedem mai multe opțiuni de culoare, mai ales că, din punct de vedere al designului, este emblematic pentru canadieni.

Nu sunt disponibile informații de natură comercială, deocamdată această fotografie este cam tot ceea ce avem la îndemână. Bună și asta, ar spune unul care vrea să vadă și altceva decât negru (tot în faa ochilor).

via CrackBerry

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep