Posesorii de LG G3 vor începe să primească update-ul către ultima versiune a sistemului de operare de la Google în această săptămână. În condițiile în care competiția nu reușește să țină ritmul, este o manevră prin care LG demonstrează că ține la cumpărătorii săi chiar și după ce aceștia au devenit deja adepții brandului. I-am văzut pe cei de la HTC oferind termene de 90 de zile începând de săptămâna trecută până la livrarea upgrade-ului la Android 5.0 Lollipop pentru posesorii de HTC One M8 și alte modele de vârf, iar comparația cu LG îi dezavantajează clar din acest punct de vedere.
OK, nu o să dureze 90 de zile, nu sunt nici cei de la HTC chiar la începuturi, au o tradiție în industria de smartphone și sunt sigur că se vor mișca cu viteză, tocmai pentru a recupera, dar totuși, la nivel de imagine, au încasat o lovitură. Mai ales că și alți producători, cu mai puține pretenții, au anunțat termene mai scurte de trei luni de zile. Iar Motorola, cu modelul de acest an al lui Moto X, se pare că ar fi vrut să fie primul. Interesant cu LG le-a suflat acest titlu.
via LG