Domnilor (mă adresez în special, dar nu exclusiv, vouă), am trei scuze pentru scurtul material de mai jos (și poza de mai sus). Cel mai important din punctul nostru de vedere, implică tehnologie! Apoi, este vineri. Și lumea este foarte tensionată în prag de alegeri. Așa că, pentru o scurtă descrețire a frunții, m-am decis să vă prezint o piesă vestimentară care are calitatea de a-și schimba culoarea atunci când se apropie de un articol similar, pe care producătorul, unul chiar de renume în domeniul său de activitate, o recomadă pentru sublinierea relației dintre două prietene. Cred că mai indicat ar fi să își schimbe culoare când se apropie de o persoană de alt gen, dar este doar o opinie neavizată, care poate da frâu liber unor fantezii nepotrivite pentru un site de tehnologie, așa că prefer să mă opresc! 🙂 Oricum, asocierea dintre denumirea de Close Sister Bras, modelele de origine asiatică și inspirația din desene animate (așa cum este descrisă în materialul din sursă) duce deja cu gândul la chestii perverse!
via Engadget