Domnilor, recunosc că nu am înțeles din prima soluția celor de la Samsung, care caută redresarea dintr-o situație economică nu tocmai fericită prin reducerea numărului de dispozitive mobile lansate pe parcursul unui an. Dar, având în vedere că modelul începe să fie copiat și de alte nume mari din piață, tare mi-e că o fi un sâmbure de adevăr acolo. OK, am avut o discuție cu un cititor, strict comercial vorbind, un dispozitiv într-un tiraj mai mare se produce mai ieftin decât zece dispozitive în tiraje mai mici, chiar dacă numărul total este același. Dar ce te faci cu impactul pe care îl poate avea reducerea numărului de opțiuni pentru un potențial cumpărător. În plus, a fost tocmai rețeta care i-a ajutat pe Samsung să ajungă să domine piața. Vom vedea dacă renunțarea la ea va opri căderea mult mediatizată a coreenilor.
Revenind la rețeta cu scăderea numărului de smartphone-uri, iată că este îmbrățișată și de Sony. Paradoxal, tocmai compania care spărgea tradiția cu un flagship la un an și anunța cu mare tam-tam că va lansa un vârf de gamă la șase luni de zile. Ba chiar s-a ținut puțin de acest obicei cu seria Xperia Z. Cred totuși că nu a fost o alegere fericită, pentru că un produs de vârf, trebuie lăsat să se maturizeze pe o piață, să dețină coroana ceva vreme.
Decizia celor de la Sony vine și ea, ca și în cazul Samsung, pe fondul unor cifre fiscale nu tocmai fericite, pe care compania niponă speră să le poată corecta. Este o primă măsură pe care șeful diviziei de mobile, Hiroki Totoki (cel care a și anunțat această decizie), o ia din noua sa postură.
via Reuters