Coreenii nu au digerat deloc bine declinul pe care compania a început să-l arate pe piața de smartphone, recesiunea tehnică dacă e să folosim un termen foarte vânturat în perioada asta, pentru că vorbim de un trend care se vede deja de două trimestre și încă mai caută soluții pentru redresare. Una dintre acestea, deși eu nu reușesc prea bine să înțeleg cum va acționa ea în scopul redresării economice, este dată de reducerea portofoliului de terminale, considerat prea mare.
OK, Samsung deține un record straniu. Doar anul acesta coreeni au lansat nu mai puțin de 56 de terminale noi. Singurul competitor care ține pasul este LG, cu 41 de modele. Asta în timp ce Apple a lansat două modele noi. Cred că mai degrabă inspiratul din strategia Apple stă la baza acestei decizii.
Astfel că, începând cu anul viitor, Samsung va lansa pe piață un număr mai mic cu aproximativ 30 de procente față de tot line-up-ul de anul acesta. Afectate de această măsură vor fi segmentele de entry-level și mid-range, exact acolo unde s-au ridicat competitori ca Xiaomi și unde vom vedea un număr mai mic de noi apariții de la Samsung. Nu îmi dau seama cum ar putea ca un număr mai mic de lansări în condițiile unei competiții sporite să ajute compania, așa că nu îmi rămâne decât să aștept rezultate financiare pentru a decide dacă este o măsură sănătoasă sau ba.
Declarația este una oficială, ea a fost făcută în cadrul unui eveniment Samsung din New York de către Robert Yi, șeful pentru relația cu investitorii (un om în pielea căruia nu aș vrea musai să fiu în această perioadă).
Via GSM Arena
Este foarte corect! Dar, pe de alta parte, in zona de entry-level conteaza numarul de optiuni, spre deosebire de cea de high-end, unde e de dorit ca fiecare producator sa aiba un singur flagship si unde variantele avute la dispozitie sunt mai putine.
Din punctul de vedere al costurilor este mult mai eficient sa produci un terminal în 1000 de exemplare, decât 10 terminale în care 100 de bucăți.