HomeFeaturedFocusSamsung inca sangereaza!

Samsung inca sangereaza!

Faptul că gigantul coreean se află în declin s-a confirmat în al patrulea trimestru consecutiv de scădere a profitului, atunci când trendul descendent pe care se află Samsung a fost parcă și mai evident prin accelerarea scăderii. Și pentru o companie de talia lui Samsung, este normal ca măsurile care să cotracareze acest declin să apară rapid. Poate că am asistat deja la o primă astfel de ajustare, atunci când oficialii coreenilor au anunțat că începând de anul viitor vom asista la o scădere destul de drastică a numărului de modele lansate anual. O nouă măsură, de această dată mult mai radicală se pare că va fi luată destul de curând, potrivit celor de la Wall Street Journal. Șeful diviziei de mobile, J.K. Shin, va fi înlocuit de B.K. Yoon, co-CEO și șef al diviziei de televizoare și electrocasnice. Este doar una dintre mutările care vor mișca destul de puternic structura de la nivel înalt din Samsung.

Pe de altă parte, se caută explicații pentru situația în care s-a ajuns. Iar unul dintre vinovații arătați cu degetul tot mai intens este Samsung Galaxy S5, modelul care a înșelat așteptările analiștilor (și ale consumatorilor, aș spune eu) și care s-a vândut mult mai slab decât predecesorul său. Cam 4 milioane de bucăți este diferența dintre cele două, pe aceeași perioadă de timp, în favoarea lui Galaxy S4. Deh, poate că nu ar fi stricat mai multă inovație.

Eu sper sincer ca Samsung să își revină din degringolada în care pare că a intrat. Și sper și mai tare că a și învățat ceva din această situație.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep