Un smartphone despre care s-a făcut destul de mult tam-tam în ultima vreme pe filiere destul de neoficiale, a văzut astăzi lumina zilei la modul cel mai oficial posibil. Este vorba despre Meizu MX4 Pro, terminalul despre care, la un moment dat, am tras nădejdea că va fi primul smartphone cu 4 GB de memorie RAM. Dar nu a fost să fie, cei patru apostoli sunt trei. Și trei au rămas. 3 GB de memorie RAM.
Nu este rău deloc nici cu cei 3 GB, nu vreau să fiu înțeles greșit. Mai ales că din punctul de vedere al specificațiilor tehnice, peisajul este foarte frumos întregit de un chipset Samsung Exynos 5430, un octa-core cu patru nuclee Cortex-A15 la 2,0 GHz și patru Cortex-A7 la 1,5 GHz (nu l-au prea nimerit nici pe ăsta zvonerii) și GPU Mali-T628 MP6. Stocările interne sunt de 16, 32 sau 64 GB, fără posibilități de microSD. Mai avem un display Sharp de 5,5 inchi, 2560 x 1536 pixeli și 542ppi densitate.
Camerele, care poartă amprenta Sony, sunt de 20,7 megapixeli (f/2.2, IMX220 Exmor RS sensor, dual LED flash) și de 5 megapixeli (f/2.2, OmniVision OV5693 sensor). Mai avem NFC, dual-band Wi-Fi, Bluetooth 4.0, LTE, senzor de amprentă și sistemul de operare Flyme 4.0 (construit pe Android 4.4). Adăugați la toate acestea un preț de start de 410 dolari, crescut și el de la primele zvonuri și o intenție, cel puțin declarată, de expansiune comercială și în afara granițelor Chinei. Parcă nu sună rău!
via PhoneArena