Nu, nu delirez, noile LG Aka știu să comunice cu posesorii lor din priviri. Le sclipesc ochii, îți fac semne discrete să te uiți mai jos, să le cauți pe sub straie, că au ceva să îți arate, își dau ochii peste cap când nu le convine ceva. Mai că ai fi tentat să crezi că te-ai însurat cu telefonul. Numai că e cam nasol să fii însurat cu cineva care-și spune Eggy, de exemplu. Nici cu YoYo sau Wooky nu mi-e rușine. Ultimul din familie este Soul. Toate aceste personaje, care sunt de fapt cele patru variante de LG Aka puse în vânzare (tare simt că o să prindă și vor mai apărea și alții), au în spate și o poveste animată, un fel de Angry Birds cu alte personaje.
De fapt este vorba despre un smartphone mid-range de la LG care, atunci când este introdus într-o husă care nu îl acoperă în totalitate, folosește doi ochi care apar pe partea rămasă vizibilă a ecranului, pentru a comunica cu posesorul lor. Ideea nu este musai rea și are mare potențial să prindă în țara de baștină, acolo unde LG Aka a fost lansat și cred că în toată Asia.
Din punct de vedere al specificațiilor, avem un display IPS de 5 inchi și 720p, un procesor quad-core de 1,2 GHz, o memorie RAM de 1,5 GHz, stocare internă de 16 GB, camere de 8 și de 2 megapixeli, Android 4,4 și un acumulator de 2160 mAh. Este evident că nu telefonul în sine este catch-ul, ci partea de clipit care poate hipnotiza anumiți utilizatori. Eu zic că ideea are potențial suficient. Sunt curios să văd cât le va lua celor de la LG până vor ieși cu ea în afara Coreei.
via GSM Arena