HomeGames ArenaReview Door Kickers

Review Door Kickers

Door Kickers este unul dintre primele jocuri românești care să capete atenția generală a industriei, a mecanismului acesta masiv compus din studiouri, presă și utilizatori de rând. S-au făcut jocuri pe la noi în trecut, multe. Însă mai mereu cele care au avut parte de notorietate erau făcute de echipe ce se aflau sub tutela unor corporații multi-naționale, în care faptul că producția s-a efectuat în spațiul carpato-pontic-danubian nu era tocmai important. Door Kickers este diferit. Este făcut de studioul Killhouse Games și publicat tot de către ei. Libertate deplină și recunoaștere deplină, iar rezultatul o merită din plin. Vedeți voi, de la Frozen Synapse și până acum, pot număra jocurile de tactică ce evocă Rainbow Six sau SWAT pe câteva degete, predominant două. În ultimii ani, Door Kickers și demonstrația de la E3 a lui Rainbow Six Siege ar fi reprezentanții principali. Iar acum unul dintre ele nu doar că este jucabil, dar este și complet.

DoorKickersReviewIMG01

Door Kickers este ceea ce pot numi un simulator de „păzea că vin mascații”. Un simulator de „vine poliția, îmi ia toată marfa”, doar că nu vin să ia dolari sau mărci. Poliția de aici este în general înarmată cu arme ce sunt 99% letale, iar obiectivul lor este de obicei să omoare pe toată lumea. Excepție fiind ostatecii, cei pe care trebuie să îi arestezi, și misiunile la care trebuie să dezamorsezi o bombă sau să recuperezi droguri și alte dovezi incriminatorii până ce sunt distruse. Predominant, poliția va omorî pe toată lumea. Tu vei omorî pe toată lumea, în rolul de comandant al unei trupe de elită, compusă din omuleți care îți vor urma fiecare ordin pe cât de bine pot ei. Nu ai o roată de comenzi sau meniuri complexe ca la SWAT 4 în care să te încurci. Doar desenezi ruta pe care să meargă, le poți spune în ce direcție să se uite și.. sau mai bine zis, trebuie să le spui în ce direcție să se uite, niciodată să nu îi lași la final să se uite în ce direcție vor ei, adesea se vor uita greșit. Ai unelte competente prin care să le spui unde să se uite și pe unde să le miște. Folosește-te de ele, de opțiunea de pauză pentru a modifica din mers planul, și mai ales de comenzile pentru declanșarea acțiunilor.

DoorKickersReviewIMG05

Vor fi misiuni gigantice în acest joc, misiuni la care ai nevoie de o coordonare foarte bună, și să le poți spune să aștepte un semnal pentru a executa planul, sau să nu se miște din loc până nu mai e nici un inamic viu, nu doar că ușurează munca, dar o face mai amuzantă. E mai tactică, mai diabolică, mai satisfăcătoare să vezi cum un plan, unul singur, desenat pe o planșă, fără nici un fel de alterare necesară, a funcționat excelent, pentru că te-ai folosit de acele opțiuni de temporizare. Și ești recompensat cu o insignă pentru asta, dacă termini o misiune cu un singur plan intact. Poți chiar să salvezi o înregistrare ca să te lauzi apoi cât de perfectă era măiestria ta tactică.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep