Studioul Red Barrels anunță că s-a început lucrul la o continuare pentru Outlast. Nu cu încă un DLC, ci cu un joc de sine stătător. Outlast 2 se va petrece într-o locație nouă, cu personaje noi, departe de azilul plin de ciudați din jocul anterior. Nu a fost exclusă posibilitatea ca mai târziu, poate în o altă continuare, sau un DLC, să se revină la azil.
Alte detalii despre Outlast 2 nu au fost anunțate, nici platformele nici o dată estimată de lansare sau una pentru anunțul oficial. Cu puțin noroc, acest joc va petrece ceva mai mult timp plimbându-te prin medii exterioare, nu de alta, dar cea mai impresionantă, din punct de vedere grafic, scenă era tocmai prima din joc. Și faptul că acel cer superb putea fi văzut doar pentru câteva minute ar putea la fel de bine să fie considerat o crimă.
Material preluat de pe Games Arena