Dacă rezultatele financiare ale Samsung din trimestrul trecut nu mi s-au părut foarte îngrijorătoare (așa cum încercau anumiți analiști extrem de „obiectivi” de peste ocean să le prezinte), mai ales prin prisma profitului de atunci, de 6,1 miliarde de dolari, acum, odată cu previziunile pentru trimestrul al treilea al anulului, sunt convins că frâmântările s-au amplificat puțin în compania coreeană. Profitul prevăzut pentru această perioadă este situat undeva între 3,6 și 4 miliarde de dolari.
Enadget subliniază că este al patrulea trimestru consecutiv în care Samsung înregistrează o scădere a profitului, lucru care conturează clar o direcție constantă, sau că, prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, scăderea profitului este de aproximativ 60 de procente, mie mi se pare mai gravă diferența de profit dintre cele două trimestre, destul de mare (scădere de aproximativ 40%). Sunt foarte curios care vor fi cifrele financiare ale companiei pentru ultimul trimestru al anului, pentru că ele vor determina dacă acest Q3 destul de slab pentru Samsung a fost un accident, sau asistăm la un început de prăbușire.
via Engadget