Săptămâna trecută a venit update-ul HTC Eye Experience și pentru utilizatorii de HTC One M8 din România. L-am primit, l-am instalat și m-am jucat cu el. Am descoperit câteva chestii faine cu care merită să vă jucați și voi.
În primul rând, ce e Eye Experience pentru HTC One M8? E vorba de un set de funcționalități noi adăugate modului Camera de pe Android-ul instalat pe HTC One M8. Le-am selectat pe cele care mi s-au părut cele mai interesante și despre ele voi vorbi în cele ce urmează.
Face Fusion
Cred că e una dintre noutățile cele mai interesante aduse de HTC Eye Experience. Ceea ce face e logic: îmbină două fețe într-una singură, direct pe aparat. Practic, dacă aveți în galerie două poze cu fețe de oameni, orientate direct către cameră, puteți activa funcția de Face Fusion ca să vedeți cum arată o îmbinare între cele două.
Cum faceți asta: intrați în HTC Gallery și selectați poza inițială. Apoi clic pe poză, Edit, Effects și Face Fusion. Prima față e selectată automat. Clic apoi pe butonul + și adăugați a doua poză. Mișcați acum slider-ul din partea inferioară ca să vedeți efectul în timp real.
Split capture
E o facilitate pe care alții (Samsung) au introdus-o de ceva vreme. Acum a ajuns și pe HTC prin Eye Experience și oferă opțiunea de înregistra simultan stream video de la camera frontală și cea secundară, într-un singur material video.
Merge atât pentru înregistrarea video cât și pentru fotografiere. Se activează intrând în meniul aplicației Camera și de acolo se alege Split Capture. Zona din stânga e reprezentată de informația venită de la camera frontală, cea din dreapta pentru camera principală. Sau mai rapid, când ați pornit modulul Camera și aparatul este orientat landscape, trageți cu degetul pe ecran de sus în jos. O să apară lista cu modurile de folosire a camerei și alegeți Split Mode.
Așa arată modulul Camera
Și așa rezultatul final.
Face Tracking
Opțiunea asta se ocupă de focalizarea inteligentă, automată pe fața celui ce folosește smartphone-ul atunci când acesta este într-un apel video. Pe scurt tot ceea ce trebuie să faceți este să porniți o aplicație de video chat și să apăsați pe butonul Video Talk Enhancement din stânga sus. Merge și pe Skype.
Va și mai interesant dacă cei cu care vorbiți beneficiază la rândul lor de HTC Eye Experience și au activat această opțiune. Când sunt mai mulți oameni în convorbire, ecranul e împărțit automat în așa fel încât fiecare să primească o zonă similară. HTC ne spune că funcționează perfect când sunt convorbiri cu până la 5 participanți.
Și ar mai fi ceva:
Auto Selfie cu comandă vocală
Mai devreme sau mai târziu cu toții ajungem să facem selfie-uri. Asta o zic eu, cel care multă vreme am fost contra și în ultima perioadă am început să o iau razna și să postez tot mai multe astfel de fotografii. Ceea ce oferă în plus modulul Selfie din Camera este posibilitatea de declanșare automată a fotografierii pe baza unui zâmbet sau a unei comenzi vocale date aparatului.
Din modulul Camera, activați Selfie. Apoi apăsați pe meniu (butonul cu trei puncte mici) și Settings. Apoi din Camera Options bifați Auto Selfie și Voice Selfie (vă recomand să nu uitați să activați și Touch to Capture să puteți face poze rapid prin apăsarea direct pe ecran, acolo unde vrei să focalizați).
Acum porniți modul Selfie din Camera, uitați-vă la aparat și zâmbiți. Software-ul vă va detecta fața și că zâmbiți și vă va face automat o poză.
Sau dacă vreți să controlați exact momentul, aveți la dispoziție două comenzi vocale: Cheese sau Capture.
Distracție plăcută.
Buna! Si eu detin un htc one m8 si nu apare niciun update inca.
Care poate fi cauza?
Multumesc!