Aș dori să încep acest articol printr-o corecție. Vedeți voi, m-am înșelat amarnic, îmi este rușine chiar, pentru că am spus ceva fără să cercetez, fără să verific în întregul context dacă ceea ce spuneam era sau nu corect. M-am bazat pe cunoștințe personale, care nu erau valabile în cazul de față. Iar asta s-ar putea să fi pictat într-o lumină nefavorabilă Assassin’s Creed Rogue pentru mine, dar mai ales pentru toți cei care au citit cuvintele mele otrăvite, lipsite de înțelegere sau compasiune. Pentru asta îmi cer iertare, vouă, și celor de la Ubisoft, față de care nu aveam nici un drept să fiu răutăcios. În ziua de 6 august 2014, când a fost anunțat Assassin’s Creed Rogue, am atras atenția imposibilității ca în regiunea în care se petrecea jocul să existe pinguini, și totuși erau în poză. Ca un fost pasionat de biologie, zoologie și de păsări dolofane care nu zboară, mă doare nespus de mult propria mea ignoranță. Aceia erau pinguini. Și nu orice fel de pinguini. Erau marii pinguini nordici. O rasă de păsări adorabile ce au fost vânate, cu foarte multă cruzime chiar, până la dispariție pe la începutul secolului XIX. Așa că ceea ce vedeți în acea poză, din acel joc, imagini făcute să reflecte anii dintre 1752 și 1761, perioadă în care a început și războiul de șapte ani dintre Franța, Spania, Marea Britanie și cam fiecare altă națiune ce deținea teritorii în colonii, și toți aliații lor, ca un proto-război mondial, acele două pâlcuri de mari pinguini nordici ar putea fi printre ultimele rămase în existență în contextul acelui joc. Iar Ubisoft le-a dat viață din nou, a scos aceste vietăți din uitare și le-a însuflețit prin cod, poligoane și texturi. Iar eu i-am luat peste picior, pentru că așa se face pe internet. Dacă decideți să nu mai citiți vreodată ceva ce scriu eu, vă înțeleg.
Acestea fiind spuse, Assassin’s Creed Rogue este nivelul cu zăpadă al lui Black Flag. Mecanic, este un joc ce va părea foarte asemănător pentru cei care au jucat aventura piratericească anterioară. Folosește cam același model de lupte navale, același model de lupte corp la corp, același parkour, dar adaugă o varietate de elemente noi, ce ar putea să mai pipereze acțiunea. Spun „putea”, dar personal sunt oarecum nu tocmai convins că asta se va întâmpla. Dacă v-au plăcut luptele navale din Black Flag, pe lângă faptul că înseamnă că nu ați jucat nici un Pirates sau Sea Dogs, nu o să aveți surprize sau motive să nu vă placă nici Rogue, pentru că nu au schimbat modul în care funcționează. Sigur, acum inamicii pot aborda nava ta și în loc de butoaie cu ulei poți arunca ulei direct pe apă, însă ideea generală a rămas aceeași. Dar au schimbat un element important, nava. The Morrigan va înlocui vechiul Jackdaw. O navă mai mică, mai rapidă, capabilă să navigheze pe râuri, departe până în nordul înghețat, și echipată pentru spart acea gheață. Doar pentru că nava ar fi mai mică nu înseamnă că ar fi mai puțin eficientă în bătălii, deși, judecând după modul în care se desfășurau luptele în Black Flag, cumva masa părea să fie invers proporțională cu viteza deplasării și a virării. Rogue se petrece la ani de zile după Black Flag, decenii numeroase, timp în care tehnologia a putut progresa suficient de mult încât să se poată monta pe o navă ceva ce poate fi asemănat cu o mitralieră. Desigur, nu pe orice navă, mai mult pe această navă, mulțumită resurselor de care dispun templierii.
De ce templieri? Pentru că ești unul, sau ajungi să fii unul. Un irlandez numit Shay Patrick Cormac, devotat ordinului asasinilor, luptând de partea lor ani de zile, până când începe să vadă lucruri care îl fac să e gândească dacă nu cumva asasinii au început să semene prea mult cu templierii. Acțiunile din război, lucrurile pe care este obligat să le facă, îl determină să pună la îndoială metodele frăției, și ca urmare este trădat, asasinii încercând să îl omoare. Găsește un refugiu tocmai în brațele inamicului, templierii lui Haythman Kenway, fiul lui Edward Kenway și tată al lui Conor Kenway. Cormac primește asistență deplină din partea templierilor pentru a-și îndeplini misiunea de-ași vâna foștii camarazi, însă nu o face tocmai cu totală cruzime, Ubisoft încercând să îl facă ceva mai nuanțat. Nu de alta, dar ar fi cam greu să simpatizezi cu un personaj principal ce începe să omoare ca un maniac toate personajele secundare din jocul anterior, Adewale fiind prezent în Rogue, și conform biografiei sale, fiind omorât cândva în 1758.
Citiți continuarea pe Games Arena
