Terminalul cu care vrea să facă acest pas este Galaxy Grand Prime, care își face apariția în câteva fotografii de tip leak, foarte frumos realizate de altfel. Se vede treaba că s-au chinuit puțin cu ele. Dacă tot voiau să facă un teasing ca la carte și să arate că Grand Prime pune accentul pe selfie-uri, că doar e la modă și se vinde, puteau să încerce un selfie cu telefonul în sine. Nu-i așa că e o găselniță interesantă.
Revenind la Samsung Galaxy Grand Prime, este primul telefon cu cameră frontală de rezoluție superioară de la Samsung. Asta dacă prin rezoluție superioară înțelegem 5 megapixeli. Pe ăștia îi avea la degetul mic Prestigio Multiphone 7500 acum jumătate de an, când impresiona cu camerele sale de 13 megapixeli cea principală și de 8 megapixeli cea frontală, fără să se dea mare sculă în materie de selfie-uri.
Hilar sau nu, camera foto principală de pe Grand Prime este de 8 megapixeli, telefonul vine cu un chipset Snapdragon 400 și o memorie RAM de 1 GB. O capacitate de stocare internă de 8 GB și un Android 4.4 se mai ascund în spatele unui ecran de 5 inchi și rezoluție qHD, cu “q” mic. Informațiile sunt, desigur, neconfirmate oficial.
Una peste alta, un telefon care nu impresionează cu nimic, dar care își construiește un public și o strategie de marketing din nimic, mizând doar pe atracția pentru termenul de selfie. Noroc că mai sunt vreo două luni până va apărea. Și atunci când o va face, o va face în Vietnam, cel puțin în primă instanță.
via GSM Arena