HomeGames ArenaReview The Walking Dead Season 2

Review The Walking Dead Season 2

Am vrut mai mult, și uite că am primit mai mult. The Walking Dead este unul dintre puținele jocuri cărora le-am dat nota 10. Stă alături de Portal 2, The Stanley Parable și Papers, Please, pe lista de lucruri pe care le recomand tuturor, oricum, oriunde, oricând. Iar al doilea sezon făcut de oamenii de la studioul Telltale se apropie. E un lucru dificil de cuantificat. Când faci un joc bun, dar cu mici, mici neajunsuri, ai posibilitatea de-al face mai bun într-o continuare. Portal 2 a adăugat personaje, a adăugat sentiment și puzzle-uri mai complexe, spre exemplu. Dar când de la început faci exact ceea ce trebuie, se cam umple cota, adică, a doua oară, același lucru nu are cum să aibă același impact. Și nu are, însă, Telltale n-a făcut exact același lucru de două ori. The Walking Dead Sezonul 2 este un animal diferit față de predecesorul său. Da, tonul rămâne același, lumea, până și unele personaje, însă este o poveste diferită. Pe lângă faptul că este o altă poveste, este diferită în direcția sa, în intenția sa și în modul în care este povestită.

WalkingDeadSeason2RevIMG03

Voi încerca pe cât de mult posibil să evit orice urmă de detaliu al poveștii care v-ar putea strica experiența, dar trebuie să menționez măcar câteva lucruri despre sezonul anterior.

WalkingDeadSeason2RevIMG11

The Walking Dead era povestea unui om ce-a comis o crimă teribilă înainte de apocalipsă, și-a petrecut restul vieții sale încercând să răscumpere oroarea, fiind un om mai bun, un om care s-ar sacrifica pentru o altă persoană. The Walking Dead Sezonul 2 este povestea lui Clementine, cum ea se transformă dintr-un copil într-o persoană. Se întâmplă lucruri, i se întâmplă lucruri, ce necesită acțiune din partea jucătorului și a lui Clementine în sine. Vor fi acțiuni pe care va trebui să le facă ea direct, desigur, în controlul jucătorului, dar acțiuni care nu au alternativă, care nu pot fi evitate și nu implică alegeri. Spre exemplu, la un moment va trebui să se furișeze printr-o casă, pentru a putea aduna materialele necesare ca să își închidă o rană, într-o secvență destul de brutală. Nu la fel de mult ca cea în care Lee își taie mâna, dacă ai ales acea opțiune, dar regizat de așa natură încât impactul durerii să fie accentuat. Apoi, ai alegerile pe care le vei face tu, cele care o vor modela pe Clementine, iar în acest aspect, ai mai multe la dispoziție decât aveai pentru Lee. Viața unor personaje mereu va fi la latitudinea ta, însă nu mai este vorba despre asta. Nu dacă salvezi pe un X sau pe un Y sau dacă sacrifici un Z pentru ca un W să scape. Astea sunt importante nu pentru dezvoltarea poveștii, ci pentru dezvoltarea personajului. Alegerile cele mai importante, și sunt multe, se leagă de ceea ce va deveni Clementine, fapt reflectat foarte bine în final. Sau mai bine zis, în finaluri. Unde The Walking Dead avea unul singur, în care Lee murea, și indiferent ce se întâmpla, aveai aceeași scenă cu Clementine uitându-se către zare și văzând două figuri în distanță, se sperie. Aici ai cam patru spre cinci finaluri diferite, foarte diferite, fiecare prezentând o Clementine ce se comportă și gândește altfel, din cauza a ceea ce s-a întâmplat, a ceea ce a trebuit să facă.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep