Îmi plac foarte mult jocurile care se concentrează pe un anumit aspect adesea găsit în multe alte titluri, cu obiectivul de-al extinde, expanda și experimenta cu limitele sale. Cu ideea asta a sosit Clang pe Kickstarter, proiectul lui Neal Stephenson ce a cam eșuat să iasă la lumina zilei, obiectivul său fiind cel de a îmbunătăți luptele cu arme medievale, corp la corp. Se baza pe realism, pe naturalețe, pe autenticitate, știți voi, lucruri pentru care ai nevoie de multă muncă. Pe de altă parte, avem Lichdom: Battlemage, bazat în totalitate pe inventivitate, creativitate și nici un fel de cercetare costisitoare. Un joc ce, deși are undead în el, nu ești unul. Poate numele se referă la faptul că ești un Battlemage într-o lume plină de morți-vii, chiar dacă liderii sunt cam umani, iar unul din inamici este un grab gigantic inamic, fără să ne aflăm măcar într-o așezare autentică a Japoniei Feudale. Battlemage este un joc al cărui obiectiv este să extindă, să expandeze și să se experimenteze cu vrăji, din perspectiva First Person.
În cel mai scurt mod posibil, te vei plimba în linie aproape dreaptă prin nivele, nimicind inamici cu vrăji, dând de câte un mini-boss, stând pe loc până omori câteva valuri de inamici, apoi ajungând să te bați cu un boss imens, treci la următoare locație și repeți procesul.
Stilistic, este foarte asemănător cu Skyrim, am o impresie puternică aici că fără Skyrim n-ar fi existat Lichdom. Îți vei petrece cam jumătate din timp ori prin catacombe ce zici că sunt cele ale norzilor, ori prin piscuri și caverne înghețate ce par foarte cunoscute. Însă m-a surprins să văd că jocul este mai mult de atât. Lumea în care se petrece, deși pentru mult timp nu prea poți admira ce are mai bun, este interesantă. Cerul este brăzdat de pietre plutitoare, emanând de la luna sfărâmată(posibil două, cred că au pomenit două), ce arată ca ceva scos din Arx Fatalis, și legendele sale despre soarele ce-a asfințit, la final aflând că ceva explodaseră în spațiu de a blocat lumina. Efectele exploziei sunt vizibile în câteva locuri foarte frumoase din joc, precum o luptă navală imortalizată într-un peisaj inedit. Imaginați-vă zeci și zeci de nave, coborând în spirală către fundul mării, toate înghețate în valuri solide, albe, rămășițe ale unui cataclism planetar ce-a scufundat lumea într-o eră glaciară instantanee. Mai sunt și râuri de lavă acompaniind poduri de gheață, ziduri imense de ener… Ghostfence, era literalmente Ghostface, dar mai mult de unul.
Asemănările cu The Elder Scrolls, ca estetică sunt multe. Dar alimentarea graficii se face prin CryEngine 3, cu un nivel de optimizare, de să zicem că unii oameni nu vor fi mulțumiți. Eu printre ei, pentru că dacă stau să mă uit în meniuri sau îl joc pe anumite rezoluții, placa mea vide se apropie vertiginos de 90 de grade și începe să urlă. Ce e drept, CryEngine 3 tinde să facă asta, însă la jocuri ca MechWarrior Online, nu ajunge niciodată la 90. Și spre surprinderea mea, mai are ceva în comun cu MechWarrior Online, sau măcar variantele sale anterioare, dacă nu ești atent pe unde calci, o vei păți rău de tot.
Citiți continuarea pe Games Arena
