Unul din dezavantajele principale ale încercării de a nu te specializa pe un singur tip de joc, și de a încerca să acoperi cât mai multe, este că nu prea poți acoperi mai multe, și în nici un caz totul. Unul din lucrurile pe care le-am ratat a fost Of Orcs And Men. Nu l-am jucat, eram doar vag conștient de existența sa, confundându-l ocazional cu Orcs Must Die. Jocul a fost făcut de studioul Cyanide. Același studiou Cyanide ce ne-a adus titluri ca Impire, sau măcar în parte, fiind vorba de o companie multinațională cu sedii prin diverse locuri din lume. Prin coincidență, nu găsesc nimic despre Impire pe pagina lor oficială, dar găsesc despre cam fiecare alt joc pe care l-au făcut, inclusiv câteva cu Game of Thrones care nu sunt tocmai strălucite nici pe lângă Impire, așa că nu știu de ce îl ascund. Of Orcs And Men rămâne esența aici. Jocul va primi luna viitoare o continuare, de un fel, ce este cam total diferită în fiecare aspect cu putință, doar că se petrece în aceeași lume și are personaje comune. Acel joc era un RPG de echipă, orientat pe lupte, și destul de liniar. Continuare sa, Styx: Master of Shadows, este un joc de furișat cu un singur personaj, în medii deschise tridimensionale, unde verticalitatea este la putere.
Ca poveste, este plasat înainte de Of Orcs And Men, așa că voi spera că nu va fi necesar să știu ce se întâmplă acolo, în cazul în care Styx: Master of Shadows îmi va pica în mâini. Povestea sa se leagă de personajul de la care îți ia numele, Styx, un goblin, primul goblin, din câte am înțeles. Un individ ce se folosește de puterea mistică a unei substanțe secretată de un copac ascuns într-un turn bine păzit pentru a fi un asasin și hoț foarte eficient. Styx are ca obiectiv în joc să acceseze acel turn, să îi afle secretele și să le dea mai departe altor entități ce manipulează lucrurile din umbră. Tot jocul se petrece în acea locație, The Tower of Akenash, ce este sub controlul unui grup mare de oameni și elfi. Pentru referință, oamenii și elfii nu sunt tocmai fani ai goblinilor.
Turnul este împărțit pe mai multe nivele, pe care le poți explora în lung și în lat, fiecare fiind un mediu deschis, și aparent foarte bine realizat. Tridimensional este un cuvânt pe care poate că îl voi folosi foarte des, pentru că nu sunt dese jocurile de furișat ce sunt cu adevărat tridimensionale. Dishonored ar fi unul, la Dishonored te puteai teleporta și cocoța oriunde doreai. Styx nu este Corvo, în sensul că nu se poate teleporta. În schimb, te vei cățăra prin mediul înconjurător, de parcă ai fi un Ezio pitic și ceva mai puțin chipeș. Nu este un joc Assassin’s Creed, nu este Shadow of Mordor, este ferm un joc de furișat. Luptele împotriva inamicilor, față în față, se vor termina rău pentru Styx. Dacă nu te străduiești să rămâi nevăzut, să ataci din umbră, să lovești neauzit sau să eviți inamicii cu totul, va fi un joc scurt. Merge mai mult pe ideea lui Thief, doar că pe lângă a buzunări ocazionalul inamic pentru comori și chei, ești în stare să omori țintele tale foarte eficient, atât timp cât nu o faci direct. Deci, Thief combinat cu Dishonored, cu un goblin. Ca să nu mă fac înțeles greșit, nu mă refer la calitatea jocului, ci la ideea sa de bază.
Citiți continuarea pe Games Arena
