Da, există (în stadiul de prototip) și se bazează pe captarea și transofrmarea energiei eliberate de mersul purtătorului acestor papuci speciali. De fapt, pantofii în sine nu au nici cea mai vagă importanță, pentru că mecanismul/device-ul care se introduce în pantof și se ocupă de această treabă este unul universal. Chiar și așa, cei de la la Nike s-au repezit și și-au făcut ceva promovare pe barba micului inventator. Mic, pentru că este vorba despre un tânăr de doar 15 ani, Angelo Casimiro pe numele său, din Filipine.
Deși utilitatea acestui device se bazează pe o medie de 7000 de pași pe care un om o face într-o zi, am senzația că tocmai aceea care au nevoie de încărcarea telefonului în fiecare zi nu prea se apropie de această medie. Chiar și așa, dispozitivul respectiv este departe de a fi inutil, pentru că dacă poate încărca un telefon mobil, cu siguranță poate alimenta cu energie electrică și alte device-uri, mult mai necesare celor din zonele sărace, care, cel mai probabil, trag în sus de media numărului de pași zilnici. Așa că inițiativa tânărului inventator este lăudabilă. Din fericire, în afară de Nike, Angelo Casismiro a fost remarcat și de Google și este unul dintre finaliștii Science Fair 2014, organizat de Google. Asta s-ar putea totuși să îl cam încurce la inițiativa sa de a face tehnologia dispozitivului său una open source.
via Inhabitat