Nu chiar zece, pentru că în mână mi-a picat catalogul Flamingo Computers din august 2005. Așa că mai degrabă sunt nouă ani, dar a sunat mai frumos rotunjit. Și dacă data trecută v-am arătat cum se prezentau laptopurile acum 10 ani, de această dată am zis să radiografiem scurt de tot piața de telefoane mobile din vara lui 2005, atunci când telefoanele nu erau așa de smart ca în ziua de azi.
Ei bine, pe mine m-au luat fiorii la noțiuni de genul “display color cu 4096 de culori”, “256 de intrari în agendă”, “40 de MB de memorie internă” (și asta este la cel mai scump model din vremurile acelea), sau un “acum comunicarea prin telefonul mobil a devenit mult mai ușoară” pe post de slogan plin de energie! Iar cartela Conex cu 50 de minute incluse pare a fi un stimulent general!
Nici prețul de 1679 de lei pentru un telefon Sagem bate la fundul gol multe telefoane smart din ziua de astăzi. Deh, telefonul era încă un lux în acea perioadă și, din păcate, în ziua de astăzi tinde să devină tot mai puternic o necesitate.
Zece ani?
Poate ar trebui sa il schimb.