Sunt două chestii distincte, dar amândouă foarte interesante. Și, pentru că mi-a fost greu să mă decid pe care dintre ele să v-o prezint în rubrica noastră cea verde, m-am gândit că am putea vorbi foarte pe scurt despre amândouă.
Servieta din titlu are, de fapt, doar formă de servietă. În realitate este un panou solar care captează razele soarelui și le transformă în energie, stocabilă în acumulatorii interni, care poate fi întrebuințată pentru încărcarea diferitelor device-uri. Mi se pare o chestie chiar mai șmecheră decât încărcătorul public de pe băncile din Boston. SolarBriefcase este opera celor de la LinorTek, o companie din Carolina de Nord, Statele Unite și se remarcă prin portabilitatea sa crescută.
Servieta, al cărei preț de listă este de 549 dolari, poate încărca via USB orice dispozitiv compatibil. De asemenea, livrează tensiuni de 12 V sau 120 V, curent continuu sau alternativ, pentru a fi compatibilă cu cât mai multe device-uri. Iar conectorii de pe servietă sunt gândiți tocmai în acest scop. În cazul în care nu vă vine în cap nicio altă utilitate pentru acest produs, gândiți-vă la un scenariu apocaliptic. S-ar putea să fie bine-venită.
Undeva mai în Europa, mai exact în Suedia, asistăm la o adevărată lecție de recilcare. Din totalul cantității de gunoi menajer produs intern, Suedia reușește să recicleze 99%. Pe mine m-a lăsat cu gura căscată acest procent. Cum este el posibil? Autoritățile de aici aplică un program “waste to energy” (WTE) bazat pe un “waste management hierarchy system” (nu prea știu cum să traduc așa ceva).
După Germania și al său procent de energii inepuizabile din totalul producției de energie, vine acum Suedia și ne servește acest procent de reciclare a deșeurilor, care o transformă în importator de gunoi din Norvegia, Italia sau Marea Britanie. Cam așa trebuie să ne purtăm cu planeta noastră.
via Inhabitat, Huffington Post