Bine, a apărut deja odată, la modul oficial, atunci când, alături de mai interesantul BlackBerry Passport a fost fluturat prin fața presei de către CEO-ul companiei, interesantul John Chen. Și deși la momentul acela toată atenția împătimiților de mobilitate a fost atrasă de Passport, datorită ineditului pe care îl aduce în peisajul telefoanelor smart, iată că Classic revine, pentru a trage puțin din lumina reflectoarelor și peste figura sa.
Sub forma deja consacrată de fotografii leak, BlackBerry Classic apare și face turul presei. Motiv pentru care vom expune câteva din specificațiile sale, cu mențiunea că nu sunt de natură oficială. Nu de alta, dar de aspectul clasic cu tastatură fizică nu prea ar fi multe de spus. Iar poza în care apare lângă frații săi Q10 și Bold9900 este groitoare.
Așadar, BlackBerry Classic va dispune de un ecran pătrat de 3,5 inchi și 1440 x 1440 pixeli, o memorie RAM de 2 GB și un procesor dual-core de 1,5 GHz (Qualcomm MSM8960). Cam acestea sunt datele tehnice ale acestui telefon, așteptat să apară în luna noiembrie a acestui an. Așteptăm să vedem lansarea sa, dar mai ales a lui Passport. Două noi semne de revenire ale unei companii care părea fără salvare, dar care încă nu renunță.
via Crackberry