De astăzi de pe la ora 16:00 a României utilizatorii din programul Developer Preview pentru Windows Phone 8.1 au avut posibilitatea de a instala update-ul Windows Phone 8.1 Update 1, identificat cu 8.10.14147.180. L-am instalat fără niciun fel de probleme pe un Nokia Lumia 920 cu firmware-ul Black.
Același update nu a mers sub nicio formă pe Nokia Lumia 925 cu firmware-ul Cyan pe el – eroarea 8018830f apărea constant după ce update-ul era descărcat. Niciun fel de workaround (cel legat de schimbarea limbii de afișare, de aliniere a setărilor regionale, cu limba folosită de tastatură și cea a interfeței) nu a funcționat.
Windows Phone 8.1 Update 1 cuprinde destul de multe schimbări ca să merite să fie instalat, poate nu toate la fel de importante ca cele aduse la vremea sa de GDR1 pentru Windows Phone 8. Aici puteți afla ce e nou pentru Windows Phone 8.1 Update 1 Developer Preview.
De știut că operația de update durează peste 20 de minute, lucru pentru care vă sfătuiesc să porniți la treabă doar dacă aveți suficientă baterie sau dacă ați conectat încărcătorul.
Imediat după update, pe Lumia 920 s-au făcut automat și update-urile pentru multe din aplicațiile pe care le am instalate, inclusiv Facebook Beta și Skype.
Rămâne să văd cum se va comporta și ce impact au schimbările asupra autonomiei.