Nu mai este un secret că, în materie de motorizare electrică – un domeniu care mă pasionează, cei de la Tesla și în special Elon Musk mi se par exemple demne de urmat pentru ambiția de a mișca lucrurile în direcția corectă.
Tocmai de aceea nu mă pot abține în a mă arăta entuziasmat încă odată de planurile lor. Ambiția de care vorbeam se vede din plin atunci când vine vorba despre intențiile Tesla pentru anul viitor. Lângă vânzări pe 2013 de aproximativ 22.000 de vehicule și o proiecție a cifrei pentru 2014 de 35.000 de vehicule electrice vândute, planul lui Elon Musk pentru 2015 este de 100.000 de bucăți. Deși pare hazardat, eu cred că este realizabil, mai ales că Tesla gândește lucrurile pe termen lung. Odată cu mega-uzina de producție a acumulatorilor pe care o vor deschide și cu apariția modelului low-cost în 2017, cred că viitorul vehiculelor cu motorizare electrică și al pieței acestora va fi unul strălucit.
via Inhabitat