HomeFeaturedFocusSeria Studio 5 de la BLU, lectie de low-cost

Seria Studio 5 de la BLU, lectie de low-cost

Practic este unul dintre motivele de bază pentru care am ales să vă prezint pe scurt această serie de dispozitive Android lansate de compania din Statele Unite. Și anume faptul că băieții din Florida predau o lecție despre cum să faci și mai ales ce înseamnă un smartphone low-cost. Mă rog, faptul că telefoanele sunt deja disponibile pe Amazon (și știți deja părerea mea despre achizițiile de pe Amazon), m-a determinat de asemenea să le iau puțin în colimator. Nu de alta, dar cel mai scump dintre ele costă 149 de dolari, fără niciun fel de obligații contractuale.

Este vorba despre BLU Studio 5.0 HD, care propune un chipset MediaTek MT 6582, un quad-core de 1,3 GHz, un ecran IPS de 5 inchi și 720p, memorii de 1 GB RAM și 4 GB ROM și camere de 8 și respectiv 2 megapixeli. Plus un acumulator de 2000 mAh și un Android 4.4 (care de altfel este prezent la toate telefoanele din serie). Așa cum spuneam, totul la 149 de dolari.

Vine apoi varianta Mini, BLU Studio C Mini, care vine un ecran de 4,7 inchi și 800 x 480 pixeli și o memorie RAM de 512 MB. Cele două tăieri de specificații tehnice coboară prețul la 119 dolari. Pare mult? Nicio problema, există varianta BLU Studio 5.0 C. Taie din procesor, la un MediaTek MT 6572, dual core de 1,3 GHz, aduce înapoi display-ul de 5 inchi, la rezoluție de doar 854 x 480 pixeli, camera principală scade la 5 megapixeli, bateria la 1800 mAh. Rămâne memoria RAM de 512 MB și cea internă de 4 GB  și conectivitatea HSPA+. 109 dolari! Și se poate și mai bine (la preț)! BLU Studio 5.0 CE renunță și la HSPA+ și propune un preț de 89 de dolari.

La final, un alt motiv pentru care mi-a plăcut această serie este că am văzut și pe plan local eforturi de a veni cu prețuri cât mai mici, dovadă că orice exemplu de urmat poate fi sănătos.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep