Săptămâna trecută s-a desfășurat în Redmond, Seattle, finala mondială a concursului Imagine Cup, cel mai mare concurs pe teme de tehnologie adresat studenților și masteranzilor. De mai bine de 10 ani, Imagine Cup a reunit la nivel mondial multe milioane de elevi și studenți pasionați de tehnologie, care au avut un singur scop: să demonstreze că tehnologia poate să schimbe lumea în bine și dacă există voință, imaginație și pregătire, ideile pot deveni foarte ușor realitate.
Am avut ocazia să fiu aproape de Imagine Cup de prin 2005 încoace. Am văzut multe finale naționale și mondiale, am văzut multe echipe cu studenți deosebiți, care știau că pot să schimbe lumea în bine. Datorită acestui sentiment deosebit pe care îl ai în preajma unor tineri deosebiți continui să scriu despre Imagine Cup și să susțin competiția de câte ori pot face asta.
În 2014, România a reușit să trimită o reprezentantă la finala mondială, desfășurată în cartierul general al Microsoft din Seattle. Este vorba despre echipa SMT, de la Cluj, formată din Bogdan Andrei Pop, Bogdan Mursa și Rareș Urdea și mentorului lor, dl Dan Suciu. Proiectul lor, sMilestone o combinație de Kinect și inteligența necesară îndrumării pacienților ce au suferit accidente cerebrale spre o reabilitare mai rapidă și mai eficientă.
În 2014, competiția Imagine Cup s-a schimbat foarte mult, la finala mondială ajungând doar 34 de echipe (125 de studenți), atent selectate pe parcursul mai multor etape naționale și regionale. În finala mondială de la Seattle, s-au ales echipele câștigătoare la trei categorii, iar în final, una dintre câștigătoarele a fost aleasă cea mai cea.
Finala mondială a Imagine Cup 2014 a fost câștigată de echipa Eyenaemia din Australia (Jennifer Tang și Jarrel Seah), cu un proiect ce se folosește de un Windows Phone, tehnologie din cloud-ul Azure și un algoritm de detecție a culorilor pentru a identifica mai ieftin și mai rapid existența bolii anaemia. La fel de simplu ca un selfie, boala poate să fie detectată prin analiza culorii ochiului. Echipa Eyenaemia nu numai că a plecat acasă cu un cec de 50000 USD, dar are și ocazia să lucreze direct cu Bill Gates în vederea finisării proiectului și vor face parte din proiectul Youth spark pentru o săptămână.
Eyenaemia din Australia a fost și câștigătoarea secțiunii World Citizenship de la Imagine Cup 2014. Pentru celelalte două, Games și Innovation, câștigătoare au fost echipele Brainy Studio, Russia respectiv Estimeet, New Zealand.
Reprezentanta României, SMT a concurat în secțiunea World Citizenship. Din păcate, unele probleme organizatorice au făcut ca echipa din Cluj să ajungă în Seattle după ce finala Imagine Cup 2014 începuse, fapt pentru care au trebuit să își prezinte proiectul în condiții maxime de stres și oboseală. Chiar dacă nu au reușit să se claseze pe podium, componenții SMT merită felicitările noastre sincere!
În poza de mai sus vedeți echipa SMT alături de mentorul ei Dan Suciu (de la care avem și imaginea de mai sus).
Ca un frumos gest de apreciere, Microsoft a oferit tuturor celor ce au ajuns în finala mondială a Imagine Cup un tur al orașului Seattle și al muzeului MOHAI.
Festivitatea în care s-au anunțat câștigătorii de la Imagine Cup 2014 a fost înregistrată și poate fi urmărită aici.
S-a mai dus o ediție Imagine Cup. Următoarea a pornit deja: doritorii pot să înceapă să lucreze la proiecte pentru ca în septembrie să și le înscrie în competiție. Și finala mondială a Imagine Cup 2015 se va ține tot în Redmond, așa că dacă nu ați ajuns acum acolo, mai aveți o șansă să vedeți cum arată Microsoft din interior.