Asta cu rușii cei nevinovați e cea mai tare (și restul sunt glume bune, nu?) și sigur vă duce cu gândul la politică. Dar, dacă vreți să discutăm politică, o facem în privat, nu pe un site serios, că nu se potrivesc. Acum vorbim tot despre IT, ca de obicei. Și despre un curent pe care l-am observat în ultima vreme la China, o țară cu autorități pline de suspiciune la adresa altora. Nu o să insist acum cu zicala cea veche cum că “hoțului de hoț îi e frică!“, care, în situația de față, chiar cred că se aplică. Ideea de bază este că în China, există la nivel oficial un trend anti-american, cel puțin în materie de tehnologie. Care, face și victime colaterale, nu că acestea ar fi ușă de biserică.
Mai exact, cea mai recentă decizie, privește interzicerea utilizări iPad-urilor și MacBook-urilor de către oficiali, precum și achiziționarea lor pentru instituțile de stat. Totul pe ideea de insecuritate a informațiilor și de teamă de spionaj american. Este doar ultima decizie dintr-o serie mai lungă, care a afectat pe lângă Apple și companii precum Google, Microsoft, IBM și parțial și Symantec. La această listă se adaugă și victimele colaterale de care vorbeam, în persoana celor de la Kaspersky. Nu se potrivesc de nicio culoare în lotul de mai sus. Ezit între a crede că dorința de echidistanță a autorităților chineze a dictat acest lucru, sau suspiciunile cu bază reală față de producătorul rus de soluții software de securitate. Oricum, la final, este pe lista neagră a chinezilor. Care, după părerea mea, își acordă mai multă importanță decât este cazul.
Tare aș vrea să văd și la noi astfel de inițiative, dacă tot e să facem o modă din ele. Nu îmi place poziția Rusiei în toată vâlvătaia cu Ucraina. Ia să nu mai bag eu benzină de la Lukoil! (că bănuiesc că sunt ruși). E doar un exemplu, nu vreau să pornesc musai o mișcare. Deși, ideea nu e rea! 🙂
via Engadget
Si IT-ul are politica lui , nu crezi ? 😀