Îndrăznețul proiect al celor de la Samsung, modelul Z, care rula sistemul de operare propriu al coreenilor, Tizen, s-a cam fâsâit. Și a făcutâ-o destul de urât, cel puțin asta este impresia mea, după o lansare oficială și după promisiuni de comercializare care nu au fost respectate și peste care s-a încercat a se trece pe tăcute.
Mai mult de nevoie, Samsung a admis că modelul Z va mai întârzia. Până când, nu se știe. Motivația oficială spună că până la o dezvoltare și o îmbunătățire suficientă a ecosistemului Tizen. Mai pe românește, încă nu există suficiente aplicații pentru a face acest sistem de operare o alternativă viabilă. Și când te gândești că alții se plâng că Windows Phone nu are suficiente aplicații, parcă îți vine să spui că Tizen nu prea mai are șanse. Totuși, le are! Odată, pentru că l-am văzut pe Samsung Gear 2 și Samsung Gear 2 Neo și apoi pentru că sunt din ce în ce mai convins că dorința Samsung de a nu mai depinde de Android este destul de mare. Iar resurse financiare pentru a alimenta această dorință, există.
via GSM Arena
Ramane sa ne informezi tot tu daca intarzie DE TOT