HomeFeaturedFocusSa mai vorbim si hexa-core! Xolo Play 6X-1000

Sa mai vorbim si hexa-core! Xolo Play 6X-1000

Nu de alta, dar într-o mare de quad-core și mai nou de octa-core, un procesor cu șase nuclee iese în evidență cam ca o geamandură printre valuri. Asta ca să ducem analogia până la capăt. Și o să vedem împreună că nu este singurul merit al celor de la Xolo, la fel cum nici modelul cu chipset MediaTek MT6591 cu șase nuclee Cortex-A7, la 1,5 GHz și procesor grafic Mali-450, nu se laudă doar cu procesorul. Vine și cu o memorie RAM de 2 GB, o capacitate internă de stocare de 8 GB, cameră de 8 megapixeli, display IPS de 5 inchi și 720p rezoluție, un acumulator de 2100 mAh și modul dual-SIM. Iar prețul reprezintă o mare surpriză, aproximativ 180 de euro.

Cei de la Xolo se gândesc și la cei cu posibilități și mai reduse, și odată cu hexa-core-ul de mai sus, evident vedeta producătorului, scot și un low-budget. Xolo Q500 nu strălucește nici prin ecranul IPS WVGA de 4 inchi, nici prin chipset-ul MediaTek MT6582M cu patru nuclee Cortex-A7 tactate la 1,3 GHz. Cu atât mai mult, nu atrage atenția nici cu cei 512 MB de memorie RAM sau cei 4 GB de memorie ROM. Nici bateria de 1500 mAh sau camera de 5 megapixeli nu au menirea de a ne da pe spate. Însă prețul de aproximativ 70 de euro, parcă nu sună rău deloc, nu? Și mai e și dual-SIM!

xolo q500

Ambele telefoane rulează Android. Din păcate, ca orice terminal Xolo, destinația principală este piața din India, iar speranțele de expansiune comercială din partea acestui producător sunt destul de mici.

via MakTechBlog

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep