Se împlinesc exact 19 ani de când Amazon se lansa și vindea prima carte. Un titlu care cel puțin la prima vedere nu pare deloc ușor, Fluid Concepts & Creative Analogies: Computer Models of the Fundamental Mechanisms of Thought, era pus la vânzare dintr-un garaj al unei case din Bellevue, Washington, dotat cu trei PC-uri și celebrul mecanism care suna din clopoțel ori de câte ori se mai vindea câte o bucată din cartea respectivă. Proprietarul acestui business, Jeff Bezos.
Astăzi, Jeff Bezos are o avere estimată la aproximativ 32,3 miliarde de dolari iar Amazon.com are la nivel global undeva la 117.300 de angajați, produce hardware specializat, a intrat în piața de smartphone cu un model inovativ și realizează anual venituri de peste 74 de miliarde de dolari. Eu zic că este clar o poveste de succes, nu?
Tot pe 16 iulie, dar în 2012, Marissa Mayer a fost numită oficial CEO și președinte al Yahoo!