Adică un Android la care remarci din prima prețul exorbitant și, poate, aspectul. În rest, nu există foarte multe caracteristici despre care să poți spune împăcat că merită ceva mai mult de 11.000 de dolari. Nici măcar tunningul Hasselblad al camerei foto principale (de 13 megapixeli) sau speaker-ul și căștile Bang & Olufsen nu cred că justifică acest preț.
Din punct de vedere tehnic, Vertu Signature Touch propune specificații aflate la modă în această perioadă. Un Snapdragon 800 la 2,3 GHz, o memorie RAM de 2 GB, o memorie internă de 64 GB, un display fullHD de 4,7 inchi, un Android 4.4, o baterie de 2275 mAh, LTE și o cameră foto frontală de 2,1 megapixeli. Chestii de top, dar pe care le-am întâlnit la suficient de multe modele încât să nu mai reprezinte o mare premieră.
În ceea ce privește aspectul însă, fiecare telefon va purta semnătura unui bijutier, lucru care ne duce cu gândul la o serie relativ limitată, care ar putea explica, măcar parțial, prețul. Adăugați inserturile de piele exotică și carcasa din titanium, pentru a avea o idee completă despre înfățișarea acestui terminal de lux. Și totuși, 11.000 de dolari?
via Vertu