HomeFeaturedFocusUn nou dansator in hora Windows Phone: Xolo

Un nou dansator in hora Windows Phone: Xolo

Popularitatea sistemului de operare pentru device-uri mobile de la Microsoft este într-o evidentă creștere, susținută frenetic și de eforturile companiei din Redmont. Am văzut cu câteva zile în urmă cum Hisense a lansat primul Windows Phone din portofoliu, așa că intrarea Xolo pe acest segment nu este o mare surpriză. Îl pomenim totuși pentru două motive. Primul, se aseamănă destul de mult în ceea ce privește configurația cu Impera I, unul dintre Windows Phone-urile de la Allview. Al doilea motiv, se bate exact cu acest smartphone sub brand românesc pentru titlul de cel mai ușor smartphone cu Windows Phone din lume.

Dacă tot am atins configurația, Xolo Win Q900s propune un chipset Snapdragon 200 cu patru nuclee la 1,2 GHz, o memorie RAM de 1 GB, una internă de GB, microSD, dualSIM, camere de 8 și de 2 megapixeli. Un ecran IPS HD de 4,7 inchi și 720p rezoluție ascunde toate aceste componente. Că seamănă cu Impera I de la Allview, e puțin spus, terminalele având practic aceeași confgurație. Totuși, în materie de greutate, acolo unde își dispută titlul de cel mai ușor Windows Phone, smartphone-ul sub brand românesc reușește să aibă un gram și ceva mai puțin, adjudecându-și victoria.

Mai rămâne prețul, acolo unde vedem că gramul respectiv costă. Xolo Win Q900s vine la un preț de aproximativ 120 de euro (e drept, în promoție), în timp ce Allview Impera I se vinde cu 699 de lei. Diferența nu este deloc mare (și se pare că la prețul normal de vânzare pentru Xolo nici nu va mai exista), motiv pentru care o potențială decizie între cele două terminale ar fi foarte greu de luat. Eu aș merge pe… Lumia!

via GSM Arena

1 COMENTARIU

  1. Un telefon frumos,acceptabil la pret si sincer sa fiu cred ca o sa mearga daca ajunge si in piata romaneasca. Se misca rapid,u ecran mare, memorie la fel….este un telefon bun

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep