Încă din start ni se spune că este vorba despre cea mai ușoară și cea mai subțire tabletă de la ora actuală. Însă, fiind vorba despre două modele, apare puțină confuzie. Galaxy Tab S apare în două dimensiuni, cu display-uri de 8,4 inchi și de 10,5 inchi. Și dacă recordurile nu ne impresionează, tocmai aceste două display-uri Super AMOLED ar trebui să ne cucerească, măcar prin rezoluția lor de 2560 x 1600 pixeli.
Pe mine personal m-au cucerit și restul specificațiilor afișate de cele două tablete, suficient de mult încât să nu mă mai intereseze daca sunt cele mai ușoare și subțiri. Am vazut că este o modă cu recordurile la device-uri, izvorâtă cel mai probabil din obiceiul oamenilor de a se lăuda cu acestea. Revenind la Galaxy Tab S, ambele variante vor fi echipate fie cu procesor Qualcomm Snapdragon 800, quad-core la 2,3 GHz sau Exynos 5 Octa, un octa-core cu patru nuclee tactate la 1,9 GHz și patru la 1,3 GHz, ambele vor avea 3 GB de memorie RAM și 16 sau 32 de GB de memorie internă, camere de 8 megapixeli (cu blitz led) și de 2.1 megapixeli și Android 4.4 KitKat. Modelul de 8,4 inchi are un acumulator de 4900 mAh, iar cea de 10,5 inchi unul de 7900 mAh.
Chiar dacă nu se cunosc încă detalii despre prețurile celor două, știm că vor deveni disponibile în România de luna viitoare. Iar specificațiile combinate cu aspectu fizic discret, mă fac să fiu foarte curios în legătură cu ele. Mai ales cea de 10,5 sună bine! Iar multitudinea de accesorii dedicate contribuie din plin la acest feeling.
UPDATE: Se pare că Samsung vrea să surprindă și la nivel de preț. Cele două tablete sunt deja disponibile la precomandă pe site-ul oficial din Statele Unite al producătorului, la prețuri începând de la 399 dolari pentru Galaxy Tab S de 8,4 inchi și 499 dolari pentru cea de 10,5 inchi.