Sunt câteva avantaje la a testa un joc după ce a trecut deja ceva vreme de când a fost lansat. Problemele de performanță sunt rezolvate, totul mișcându-se pe cât de bine se va mișca vreodată. Jocurile Ubisoft sunt o excepție, știu, nu le pun la socoteală aici. Iar apoi, poți vedea jocul fără nici un fel de influență din partea sentimentului de noutate. Fără să auzi fiecare al treilea jucător spunând că este cel mai tare joc făcut vreodată, cum făceau toți cei care s-au lăsat de The Elder Scrolls Online săptămâna asta. Fără nici un fel de presiune că îți va sări cineva în cap, c-ai îndrăznit să îi dai o notă slabă, pentru că foarte probabil a încetat să îi mai pese cuiva. Și de asemenea, ai o scuză că ai făcut o recenzie la un joc mai vechi de trei luni, care se întâmpla să fie gratuit timp de două zile.
Electronic Arts este actualmente într-un proces de metamorfoză. S-a retras într-un cocon, ca o larvă slinoasă, și încearcă să devină un fluture briliant, sau posibil o molie enervantă, nu știm încă. Dar sunt semne că măcar cineva de acolo a înțeles ceva util. Și anume, e mai ușor să atragi oameni de partea ta, decât să îi alergi cu un băț, și să îi lovești în continuare până când vor veni după tine. Ca urmare, Electronic Arts a lansat Game Time, o promoție prin care vei putea juca un anumit titlu timp de 48 de ore, ce sunt calculate din secunda în care ai intrat în el pentru prima dată. După ce ai descărcat cei 50 de GB de fișiere audio necomprimate, care apoi oricum se decomprimă. De data aceasta a fost Titanfall, și probabil vor mai urma altele. Posibil Battlefield 4, deși ăla tot s-a vândut bine, așa că poate nu Battlefield 4. Crysis 3 mai probabil. Până atunci, căderea titanului. Care titan? Păi, ar putea fi Infinity Ward, ar putea fi Call of Duty. Pe lângă a fi denumit după un eveniment ce se petrece adesea în joc, Titanfall reprezintă rezultatul exodului în masă care s-a produs la Activision acum patru ani, când fondatorii studioului Infinity Ward au fost dați afară, acuzați de diverse manevre necinstite, escortați chiar de gărzi din clădire, și lăsați cu ochii în soare. Atunci au înființat Respawn Entertainment, iar alături de ei au venit o mare parte din angajații studioului care a creat, pe vremuri, Call of Duty. Obiectivul lor, răzbunare!
Au uneltit, au clocotit, au chițibușit, și-au scos un joc la care chiar nu mă așteptam de la oamenii care au produs Modern Warfare 2. Personal, consider Modern Warfare 2 momentul în care genul FPS a murit. Și nu spun că și-au răscumpărat păcatele cu Titanfall, dar chiar m-au surprins, pentru că au făcut ceva ce teoretic se aseamănă foarte mult cu un Call of Duty, de nu poți căra mai mult de 3 arme, trebuie să deblochezi echipament vreo lună și viața se regenerează, dar este fundamental un joc diferit. Este un joc prin care poți simți o altă epocă. Poți vedea în mișcarea sa un Unreal Tournament cum scoate capul, poți vedea în arsenalul său mai extins un Quake 3 zâmbind din umbră. Poți vedea aici rămășițele unei ere în care genul FPS nu era în totalitate despre „Ghet tu ză ciapaaăă”și fandoseli militare pe care un copil de cinci ani le crede grozave. Un FPS făcut să fie distractiv, dar simultan profund, la care contează atât reflexele de țintaș, manevrabilitatea, cunoașterea temeinică a hărții și simțul creativității de a te folosi de tot ce îți este pus la îndemână pentru a-ți învinge oponentul. Plus că poți sări la bordul unui robot imens ca să îți calci în picioare inamicii sau să îi iei la pumni și să îi strivești în mâinile tale mecanice.
Citiți continuarea pe Games Arena
