HomeCloud & MobilityOracle Database In-Memory: business in timp real cu Oracle Database 12c

Oracle Database In-Memory: business in timp real cu Oracle Database 12c

image

Zilele trecute Larry Ellison a anunțat Oracle Database In-Memory o thenologie care transformă în realitate promisiunea procesării analitice în timp real. Este de fapt abilitatea de a realiza în timp real analize laolaltă cu procesarea în timp real a informațiilor preluate de la toate aplicațiile existente (construite pe Oracle Dabase 12c) în vederea obținerii mai rapide a unor parametri care să permită luarea de decizii de business conforme cu cerințele clienților.

Într-o lume super-dinamică, hiper-conectată şi foarte mobilă, companiile au nevoie instantaneu de informaţie şi de timpi de reacţie foarte mici. Într-un asemenea mediu, companiile trebuie să fie în stare să acţioneze la fel de repede ca şi consumatorii lor, fie că e vorba de relaţii business-to-business sau business-to-consumer, pentru a livra experienţa pe care aceşti clienţi şi-o doresc.

De ani de zile, companiile de tehnologie vorbesc despre “businessul în timp real”. Şi de ani de zile toţi aceşti vendori au livrat doar vorbe, pentru că nu au dispus de gama necesară de tehnologii de nivel global pentru a îndeplini această promisiune. Astăzi însă Oracle schimbă această paradigmă, deoarece numai Oracle le poate furniza clienţilor săi capabilităţi de procesare in-memory pentru aplicaţii, pentru software intermediar (middleware), baze de date şi sisteme. Oracle Database In-Memory extinde în mod transparent puterea Oracle Database 12c pentru a le permite organizaţiilor să descopere pe loc informaţii şi tendinţe specifice business-ului propriu, simultan cu o creştere a performanţei tranzacţionale. Cu ajutorul Oracle Database In-Memory, utilizatorii pot obţine răspunsuri imediate şi informaţii analitice referitoare la operaţiunile de business, care până acum se puteau obţine doar după mai multe ore de analiză a datelor. Acest lucru le va permite companiilor să ofere o experienţă mai rapidă şi mai bună atât clienţilor interni cât şi celor externi.

Implementarea Oracle Database In-Memory peste orice aplicaţie compatibilă Oracle Database este la fel de simplă precum apăsarea unui buton – nu este nevoie de nicio modificare a aplicaţiilor existente.

La un eveniment special organizat la sediul Oracle, CEO-ul companiei, Larry Ellison a descris felul în care posibilitatea de a combina analiza datelor în timp real cu tranzacţii realizate în mai puţin de o secundă, prin aplicaţii pre-existente, le permite companiilor să devină afaceri în timp real care iau decizii rapide, bazate pe date concrete obţinute instantaneu, şi care pot răspunde pe loc la cerinţele clienţilor, pentru a-şi optimiza permanent procesele esenţiale.

La anunțul lansării, Oracle a arătat că Database In-Memory permite o accelerare de la 100x la peste 1000x a modulelor de aplicaţii enterprise în teste de performanţă, inclusiv Oracle E-Business Suite, Oracle’s JD Edwards, Oracle’s PeopleSoft, Oracle’s Siebel, şi Oracle Fusion Applications. Cu In-Memory, capacitatea de a îmbina analiza în timp real a datelor cu tranzacţii care durează sub o secundă pe aplicaţii existente și le permite organizaţiilor să acţioneze în timp real, să ia decizii rapide bazate pe informaţii, să răspundă instantaneu la cerinţele clienţilor şi să optimizeze în permanenţă toate procesele cheie.

“Oracle este singurul vendor din industrie care a implementat procesarea in-memory de la aplicaţii şi până la software intermediar (middleware) până la sisteme de baze de date, ceea ce le-a permis companiilor să îşi maximizeze profitabilitatea prin accelerarea operaţiunilor, să descopere noi oportunităţi de creştere şi prin luarea unor decizii mai inteligente, în timp real,” a declarat Andrew Mendelsohn, vicepreşedinte executiv, Database Server Technologies, Oracle.”

via Oracle

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep