Poate că ați râs de mine când am invocat pacea mondială în zona de IT, între giganții Apple și Samsung. Și chiar dacă nu mi-a ieșit tocmai cum am vrut, iată totuși că ceva se leagă. Apple și Google pun punct unui război lung de câțiva ani (pe tema încălcării de patente, bineînțeles) și își dau mâna pentru o lume mai pașnică, cel puțin prin tribunalele americane.
Chiar dacă cele două părți sunt cam ca doi jucători de fotbal care s-au faultat dur, dar un arbitru autoritar îi pune totuși să își strângă cordial mâinile, pentru că cele două părți au ținut să precizeze încă din comunicatul de presă comun cu care își anunțau armistițiul că nu este vorba și despre un croos-licence al patentelor, gestul este totuși extrem de important. Odată pentru că termină un conflict care nu prea avea cui să îi aducă foloase, între Apple și Motorola (încă deținută de Google), ușurândule practic (sau nu) misiunea celor de la Lenovo, viitorii proprietari ai Motorola, pe care îi scutește de un război, dar le și anulează orice intenții beligerante la adresa Apple și apoi pentru că poate însemna un prim pas într-o pace mai mare.
Google își anunțase disponibilitatea de a susține Samsung în conflictul cu Apple. Prin noua perspectivă dintre Google și Apple, dar și prin palma morală dată de judecătorii care au tăiat drastic din pretențiile exagerate ale companiei din Cupertino în fața Samsung, părțile implicate pot ajunge la concluzia că un armistițiu poate fi mai puțin costisitor decât o lungă serie de procese. Și, cu siguranță, dă mult mai bine la imagine.
via Reuters