HomeFeaturedFocusS-a lansat cea de-a treia editie a revistei PHOTOgraphia

S-a lansat cea de-a treia editie a revistei PHOTOgraphia

Cea de-a treia ediţie a revistei PHOTOgraphia, prima publicație digitală interactivă dedicată iubitorilor de fotografie din România, a fost lansată oficial marţi, 20 mai, la Cluj, in cadrul Photo Festival Romania.

Editorialul revistei are ca subiect starea actuală a pieţei camerelor digitale. În condiţiile unei scăderi dramatice a cifrelor vânzărilor, survenită după mulţi ani de creştere constantă a pieţei, principalul „vinovat” l-ar putea reprezenta smartphone-ul. Astfel, telefonul inteligent dotat cu o cameră cu rezoluţie bună a ajuns să fie privit drept un înlocuitor convenabil pentru „clasicul” aparat foto compact. „Ofensiva telefoanelor inteligente cu o cameră foto rezonabilă, cu un display care vizualizează perfect imaginile fotografiate și gabarit redus a întors și repoziționat fotograful către o utilizare a telefoanelor inteligente, mult mai potrivită lui” – este una dintre concluziile editorialului semnat de Mihai Moiceanu.

Tema principală a ediției mai-iunie 2014 reunește, sub titlul „Tirania privitorului”, o serie de opinii ale unor cunoscuţi reprezentanţi ai comunităţii fotografice.  Astfel, Vlad Eftenie a ales să vorbească „Despre comodități și sinceritate”, încercând să determine în ce măsură un fotograf poate fi complet independent. Cătălin Săvulescu scrie despre modul în care privitorul poate fi uşor „manipulat” prin imagine, iar Gabriel T. Bălănescu emite câteva consideraţii interesante referitor la stările mentale ale privitorului și relația sa cu fotografia. La rândul său, Octavian Bâlea ne spune, folosind metafora „Iubirii de tată”, că distanţa de la mentor la dictator e insignifiantă şi că artistul trebuie  să-şi recalibreze în permanenţă instrumentele pe care le folosește pentru percepția realității. La final, Wedding Staff – respectiv Daniel Chindea și Cristian Paraschiv –  avertizează cititorii că fotografia tinde să reprezinte astăzi moneda unui consumerism impropriu unei manifestări culturale.

mobzine2

Rubrica „Despre fotografie” cuprinde atât sfaturile oferite de Mihai Moiceau despre cum să fii creativ, cât şi o serie de poveşti fotografice ilustrate, care au ca subiecte „gondoliţa” din Hanoi ( Mihai Moiceanu), băieţii îmbrăcați de mall (Vlad Eftenie), dulceața lui Răzvan (Cătălin Săvulescu), personajul misterios din Transnistria (Octavian Bâlea) sau dimensiunea urbană a Havanei (Gabriel T. Bălănescu).

Revista mai oferă un articol semnat Voicu Bojan,  care vă poartă într-o misterioasă călătorie fotografică pe celebra Calle Luz  – una dintre cele mai încărcate de emoţii străzi din capitala cubaneză Havana. Tot aici găsiţi şi o interesantă opinie referitoare la „fenomenul selfie”, purtând semnătura autorizată a aceluiaşi Vlad Eftenie.

Secțiunea „În dialog” le prilejuiește cititorilor întâlnirea cu „Maramureşul lui Mihai”. Mihai Grigorescu este un fotograf îndrăgostit de meleagurile Maramureșului, iar revista PHOTOgraphia vă invită să-l cunoașteți,  să-i aflați locurile de suflet pe unde-și poartă camera, ce oameni întâlnește. Sub titlul „1+1”, noua ediţie a revistei PHOTOgraphia vă mai prezintă un proiect interesent semnat de fotograful Soós Attila.

Revista poate fi descărcată prin intermediul site-ului oficial PHOTOgraphia, pentru fiecare platformă cu care cei de acolo ne-au obișnuit: Windows, MacOS sau iOS.

Articol precedent
Urmatorul articol

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep