Schimbarea, chiar și puțină, este bună. Nu că ar fi puțină, comparativ cu jocurile vechi, este chiar amplă. Tropico este o serie care ar trebui să fie cunoscută pentru toți cei care au în sufletul lor un filon dictatorial. Deci cam toată lumea știe de el. Și judecând după precomenzile jocului de față, toată lumea știe ce este Tropico 5. Al treilea din serie nu mi-a plăcut foarte mult, pentru că nu era decât o portare în 3D a primului joc. Nici nu cred că avea măcar o clădire în plus, da barem mecanici adiționale. Al patrulea mi-a plăcut mai mult. Menționez că nu am luat nici o extensie a lui Tropico 3, despre care lumea îmi tot spune că au fost responsabile pentru diferențele din Tropico 4. Caz în care, probabil n-ar fi trebuit să îmi placă Tropico 4. Irelevant. Astăzi vorbim despre Tropico 5, ce chiar aduce schimbări. Insuficiente cât să zici că schimbă complet paradigma (promit că nu mai folosesc acest cuvânt, îl testez pentru a vedea dacă îmi elevează statutul de snob nesuferit), dar destul cât să pară un joc nou.
La grafică nu prea o să pară un joc nou, arată cam la fel cum țineam minte să arate jocurile anterioare. Ce pot să laud la Tropico 3 era grafica sa, arăta splendid, de mai mult mă rătăceam prin insulele sale, admirând peisajele. Am făcut asta și pe aici, am găsit niște tapiri în pădure, dar să nu vă așteptați la un detaliu super impresionant, demn de generația următoare. Arată predominant la fel cum îmi amintesc să fi arătat și Tropico 4, și sună cam la fel. Muzica, nu este la fel de reușită ca la primul Tropico. Aia era atât de zglobie, atât de salsa și de siesta. Cele de acum sunt mai mult o parte din fundal, nu prea le simt chiar atât de mult, și dacă aș fi pus altceva pe fundal nu pierdeam prea multe. Poate doar dialogul personajelor, ce în cazul lui Penultimo este amuzant și binișor executat. Mai este și Sunny la radio. Sau cred că e Sunny, nu țin minte să își fi spus numele. Juanito e tot mort. O critică măricică aș avea la partea tehnică. Jocul îți permite să modernizezi clădiri, atunci când o variantă mai bună devine disponibilă. O poți face în masă. Dar nu poți aplica îmbunătățirile mai fine în masă, ca electrificarea, trebuie să iei fiecare clădire, rând la rând, ca să aplici aceeași trăsătură nouă peste tot, ceva ce poate deveni foarte obositor când ai ditamai metropola întinsă pe o insulă masivă, cu vreo mie de locuitori și o sută de clădiri. De asemenea, mai știți cum la jocurile anterioare puteai seta costul, salariul, sau cine mai știe ce, printr-un shift-click, eh aici poți face asta, dar clădirile care se află în construcție, sau care au fost construite după fapt, tot vor folosi setarea standard, așa că trebuie să iei totul de la capăt. Și de ce nu pot face scroll pe hartă cu WASD? De ce nu pot dezactiva acel efect picture-in-picture din colț care mă informează de fiecare dată când vine o navă, scăzând performanța cu vreo 6 cadre și rămânând pe ecran mai mult timp decât era nevoie? De ce nu-l pot trimite pe El Presidente să inspecteze lucruri cu limuzina lui, pentru a face treaba să meargă mai bine? Întrebări care nu au răspuns, sau care probabil vor avea în expansion/DLC.
Tropico 5 continuă să aibă acel stil umoristic ce reușește să mascheze faptul că ceea ce faci se rezumă adesea la atrocități, genocid, sau cel puțin menținerea unui popor într-o stare perenă de suferință. Dar nu se mai concentrează doar pe asta. Campania jocului, pe care cred că am jucat-o pentru prima dată de la un capăt la altul din toată seria, are o poveste ce ar fi fost parcă mai bine adaptată la o serie de jocuri precum Red Alert. Sau, exact Red Alert. Adică, literalmente Red Alert. Nu dați click dacă nu vreți să știți exact care este premiza adevărată.
Citiți continuarea pe Games Arena