HomeFeaturedFocusMicromax Unite 2, Android 4.4.2 la 120 de dolari

Micromax Unite 2, Android 4.4.2 la 120 de dolari

Cam așa s-ar rezuma, foarte pe scurt, o descriere a noului terminal anunțat de către Micromax, companie care s-a lăudat pe la începutul anului că va intra în România și pe care încă o mai așteptăm.

Este evident că noul smartphone este un entry-level, care propune la un preț interesant, de doar 120 de dolari, cea mai nouă versiune de Android, fiind o premieră din acest punct de vedere pentru indieni. Bine, mai propune și alte chestii în acești bani, dar nimic spectaculos, care să ne dea pe spate. Mai exact, un procesor Mediatek MT6582M, quad-core la 1,3 GHz, o memorie RAM de 1 GB și una ROM de 4 GB, o cameră de 5 megapixeli și o baterie de 2000 mAh, toate ascunse în spatele unui ecran IPS WVGA de 4,7 inchi. Display care pare a fi punctul slab, prin rezoluția sa, al acestui aparat.

Chiar și așa, Unite 2 poate reprezenta o alternativă interesantă pentru cei care doresc un smartphone făsă să bage prea adânc mâna în buzunare. Acolo la ei, în India. La noi, încă îi mai așteptăm.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep