Glass Explorer e un termen inventat de Google și care identifică toți entuziaștii ce folosesc (testează mai bine spus) primele modele de ochelari inteligenți, Google Glass. Deocamdată ei sunt disponibili doar pentru zona SUA, contra unei sume de 1500 USD o minoritate de entuziaști având deja acces la ei.

În România, Google Glass nu e neapărat o noutate: sunt destul de multe companii producătoare de software ce au adus ochelari în vederea testării propriilor aplicațiilor dezvoltate. Ce e nou este că QuickMobile a avut o idee interesantă: cine intră în magazinele QuickMobile din București, Iași, Timișoara, Cluj și Baia Mare are șansa să probeze și să testeze Google Glass.

Eu am fost ceva mai norocos și am reușit să pun mâna pe o pereche de ochelari pentru 48 de ore, sincronizare perfectă cu weekendul ce tocmai a trecut. De vineri seara și până duminică seara aproape că nu m-am dezlipit (la propriu!) de Google Glass. Impresia a fost atât de puternică încât și acum mă trezesc că mă uit pe furiș în partea dreaptă, așteptând să descopăr deasupra sprâncenei micul ecran Google Glass, pe care să citesc un email sau să văd o postare pe Social Media.

Mă face asta un gadget freak? Cred că da, sunt unul, nu neg asta.

Primul contact: o ciudățenie care ajunge să îți placă

Totuși, atunci când ajungi să intri în contact cu o tehnologie care are șanse să definească viitorul, după ce ai citit foarte multe despre ea, ești parcă puțin nedumerit. O avalanșă de stimuli te cuprinde și ai așteptări foarte mari. Din păcate, în cazul de față, Imaginația, așteptările sunt de obicei mai mari decât ceea ce îți oferă realitatea.

Venit după un lung drum de la Cluj (tocmai se terminase IT Camp 2014), vineri seara, imediat după meci, mi-am pus ochelarii în clipa în care am avut puțin timp liber. Când știi că ai la tine un produs de peste 1500 USD îți cam tremură mâna și în primele zeci de minute stai foarte stresat. Nu atingi nimic, nu schimbi nimic, doar te acomodezi.

Știu că imediat ce mi-am pus ochelarii a și început să îmi răsune în minte replica primită pe Facebook cu câteva zile înainte de la Bogdan Petre: se vede cam în ceață. Trebuie să te concentrezi să te uiți atent pe micul ecran din partea dreaptă, de deasupra sprâncenei și în același timp să îți continui activitatea.

Chiar așa și era: cu greu am reușit să disting ce scria pe display. Să mă apuc să ajustez distanța dintre ochi și ecran era exclus – nu tragi de rama ochelarilor noaptea, când nu prea vezi nimic.

Așa chinuit, am reușit să îi leg de Sony Xperia Z2 și să încep să fac primele setări: să îi conectez și pe rețeaua WiFi de acasă, să instalez aplicații. Aproape fără să îmi dau seama au trecut vreo două ore și bateria din ochelari a dat primele semne de oboseală.

Cum nu mai aveam ce face, i-am pus la încărcat și m-am dus să mă culc, nu înainte de a începe să caut pe net informații despre ce aplicații mai sunt disponibile, ce trebuie știut despre Google Glass, tips & tricks. O treabă care avea deja alt înțeles, cu ochelarii odihnindu-se lângă mine.

Acomodarea

Bineînțeles că sâmbătă dimineața m-am trezit cu noaptea în cap și am început să testez Google Glass. La ora 7:30 deja consumasem încă 50% din baterie, dar măcar înțelesesem cum se folosesc și aveam o idee mai clară despre ce aș putea face cu ei. Pe scurt, să îi folosesc pe post de asistent de navigație auto/pieton și să am o cameră foto mai simplu de folosit și cu timpi mai mici de accesare. Asta după ce mi-am făcut curaj și am ajustat corespunzător unghiul în care stătea display-ul, ca să pot vedea fără probleme informația de acolo – cine are probleme de vedere va avea ceva dificultăți în a folosi așa cum trebuie ochelarii.

Mai testând o poză, o comandă vocală (cred că am zis de vreo 1000 de ori în weekend sintaxa: ”OK Glass, Take a picture” sau ”Ok Glass, Google …”), citind un email, am reușit să termin destul de repede și restul de 50% din baterie. Tocmai la timp ca să pun din nou ochelarii la încărcat – treabă ce a durat cam două ore.

Deja știam ce trebuie să fac cu ei, pe ce să apăs, la ce să mă aștept. Primul contact se dusese, eram aproape expert în folosire cu toate că mai erau chestii care îmi scăpau și mai trebuiau finisate.

De îndată ce bateria s-a încărcat am pornit în explorare, zona din centru a Brașovului fiind o locație cum nu se poate mai nimerită pentru asta: mulți oameni, calitate bună la semnalul 4G pe telefon, locuri interesante de văzut. Știam că nu ar trebui să mă apuc să conduc și să port Google Glass, numai că tentația era prea mare: una din funcțiile cele mai interesante mi se părea cea de navigație – Google Glass poate să afișeze informații de navigație via Google Maps și să ofere și ghidare vocală, unul din puținele servicii ce pot fi folosite cu succes și în România.

Tot ce ai de făcut este să pornești Google Glass, treabă ce se face în două moduri: ori ridici capul la un unghi de 40 de grade (sau mai puțin dacă așa ai făcut setările) sau atingi rama laterală dreapta a ochelarilor. Intrat în meniul principal, poți da comenzi vocale (sau folosind combinații de swype sus/jos/stânga/dreapta și touch) pentru a activa funcțiile dorite.

Folosind Google Now de ceva vreme, Android-ul știe deja destul de multe lucruri despre mine – adresa de acasă, cea de la muncă, lucru ce m-a ajutat să introduc rapid o adresă prin comandă vocală (Drive to Work/Home). Fiind un produs destinat pieței SUA, recunoașterea vocală e optimizată pentru limba engleză, ceea ce face destul de dificilă trimiterea de comenzi vocale cu adrese din România iar informația să fie și corect tratată.

Dacă reușești să pornești navigația ai parte și de prima surpriză: ecranul Google Glass nu stă mereu pornit. Se închide, urmând ca doar atunci când e cazul să se aprindă și să îți ofere informația de care ai nevoie. Când e cazul înseamnă doar situațiile în care trebuie să faci o schimbare de direcție – poți aprinde tu voluntar ecranul, prin ridicarea capului sau prin touch pe rama din dreapta.

Ajuns în centrul Brașovului a început și perioada cea mai faină a testării: sunt obișnuit ca lumea să se uite după mine și după device-urile pe care le folosesc, multe dintre ele în premieră în România (sau dacă nu, măcar în Brașov). Cu Google Glass a fost și mai interesant, trei tipuri de persoane atrăgându-mi atenția: cei ce treceau impasibili pe lângă mine, cei ce observau ochelarii, se uitau la ei dar nu știau de unde să îi ia sau cu ce să îi compare. Cea de-a treia categorie este cea a celor care mă vedeau, recunoșteau Google Glass și abia după ce treceau de mine se opreau să își dea coate și să comenteze: ”ai văzut Google Glass?”. Cred că asta înseamnă Explorer. Google Explorer.

Nicio persoană necunoscută nu m-a oprit să îmi ceară lămuriri, cred că au fost prea politicoși. Însă toți cunoscuții cu care m-am văzut în acest weekend au primit un bonus: au pe Facebook o poză purtând Google Glass.

Ce nu m-am așteptat a fost să văd avalanșa de întrebări despre ochelari, sosită după weekend. De luni încoace, cu orice cunoscut m-am întâlnit, am avut parte de aceiași întrebare: ”cum sunt ochelarii aia?”. Încă nu m-am întâlnit cu toți prietenii de pe Facebook, mă aștept totuși să mai primesc încă vreo două săptămâni întrebarea asta.

Ce e Google Glass? Cum sunt ochelarii Google?

Pentru mine Google Glass reprezintă un gadget cu care interacționezi altfel cu serviciile prezente și pe smartphone. Aș zice mai simplu din prisma ariei de acoperire și a comenzilor pe care le poți da, mai complex în ceea ce înseamnă modul direct de interacțiune.

Google Glass au în componență o cameră foto/video, un display pe care un mic proiector afișează informațiile într-un mod oarecum similar interfeței clasice Android, o zonă de touch (rama din partea dreaptă) ce servește la un control mai fin al interfeței și interacțiunii cu aplicațiile, un microfon pentru comenzi vocale, un difuzor pentru feedback audio și nu în ultimul rând, conectivitate: Bluetooth și WiFi. Fără conectivitate Google Glass sunt doar o ramă de ochelari cu o cameră foto.

Acestea fiind zise, vă dați și voi seama că în teorie discutăm de un aparat similar cu un smartphone: are display, are difuzor, microfon, touch, conectivitate. Te-ai aștepta să facă multe lucruri, mai ales dacă ai văzut multe filme SF.

Realitatea te va dezamăgi puțin.

Sistemul Google Glass constă în rama ochelarilor și display. Îi poți pura și fără lentilă, așa cum am făcut și eu. Google are însă planuri mari cu ei și oferă diverse moduri de compunere a gadget-ului – cu lentile normale cu dioptrii, lentile cu protecție la razele soarelui, culori diferite, design diferit. Construcția Google Glass nu e rea deloc, îmbinările având o doză de eleganță. Rama efectivă este metalică, argintie. Zona de touch e dintr-un plastic mat, partea de plastic transparent care formează ecranul arată destul de bine.

La un astfel de produs contează fără îndoială și latura estetică: cât de bine arată, cât de ușor îi poți folosi, dacă sunt sau nu grei, ergonomia. Ce îmi e clar acum este că primordială este utilitatea: nu vei da 1500+ USD pe un produs care nu te ajută prea mult, doar dacă arată bine. Fanii Apple ar putea face asta, nu și cei Google. Ori acum situația nu e favorabilă celor de la Google pentru că aria de utilizare e limitată.

În primul rând din cauza autonomiei: Google Glass are o baterie de 570 mAh care în cel mai fericit caz durează trei ore. Eu nu am reușit să scot mai mult de atât, media fiind mult mai mică. Cu Bluetooth pornit și cu înregistrare video, bateria scade extrem de repede – dacă te apuci de filmat, rămâi fără ea și în mai puțin de o oră.

În al doilea rând din cauza utilității.

Ce poți face cu Google Glass?

Când a trecut entuziasmul și farmecul primului contact începi să te gândești ce poți face cu adevărat cu ochelarii, căci doar să îi porți nu îți aduce niciun fel de utilitate.

Direct de la Google, Glass pot fi folosiți să asculți muzică, să faci poze, să înregistrezi materiale video, să postezi mesaje pe rețele sociale (integrare cu Google+), să citești mailuri, să dai o căutare pe net și să consulți rezultatele, să primești/efectuezi un apel de voce și să navighezi asistat de GPS plus să consulți și să adaugi intrări în calendarul de pe GMAIL.

Toate astea se fac folosind comenzile vocale de forma ”ok glass” (activează modul de ascultare a mesajului vocal) și apoi comanda efectivă.

Eu m-am distrat cu pozele. Mereu făceam poze, unele dintre ele sunt chiar reușite. Toate ajung pe Google+, dacă nu le veți sincroniza cu galeria Photos de pe telefonul Android atunci când există conexiune WiFi.

Piața Sfatului din Brașov nu arată rău deloc prin ochiul Google Glass.

Ce nu am reușit nicicum a fost să postez mesaje coerente (prin comandă vocală) pe Facebook sau Twitter (am descărcat și activat ambele integrări prin aplicațiile existente în store-ul Glass).

Cu succes a mai folosit și navigația via Google Maps în mod autoturism sau pieton. Aici vreau să fac o precizare: cei ce iubesc natura și petrec mult timp afară s-ar putea să fie atrași de Google Glass: îi porți, ai acces rapid la informații, nu trebuie să îți mai folosești mâinile. Pentru bicicliști sau amatorii de munte, soluția e interesantă  și poate oferi multe bucurii.

DACĂ se vor rezolva două probleme: autonomia (cu doar 3 ore de autonomie nu prea are rost să cari după tine ochelarii) și conectivitatea (de obicei pe cărările de munte nu ai net, așa că 90% din funcționalitatea ochelarilor dispare). În condițiile în care bateria de pe Sony Xperia Z2 e una dintre cele mai bune întâlnite la un smartphone modern, trei ore de integrare cu Google Glass via Bluetooth m-au costat cam 44% din bateria de pe smartphone și toată de pe ochelari.

Dintre toate aplicațiile instalate pe Glass, cea de știri de la CNN a fost cât de cât utilă plus integrarea motorului de căutare Google. Așa poți să parcurgi și site-uri dacă dorești neapărat.

Ai opțiunea de a asculta informația prin sinteză vocală, lucru pe care îl preferi la un moment dat, mai ales că difuzorul plasat în spatele urechii face o treabă chiar foarte bună.

Concluzie: deschizător de oportunități

În primele 24 de ore Google Glass au fost interesanți și centrul atenției mele. Odată cu trecerea timpului, acomodarea și descoperirea faptului că de fapt utilitatea lor e limitată, a mai scăzut și din interes. Nu înseamnă că am renunțat la ei, din contră, i-am purtat până în clipa în care m-am despărțit de ei, cu pauzele (dese) necesare încărcării (cam 4 ori pe zi).

După cum spuneam, atât de repede și de tare m-am obișnuit cu ei încât și acum mă trezesc ridicând capul/privirea ca să activez display-ul Glass.

Produsul e interesant, nu încape îndoială. E oarecum periculos prin prisma faptului că utilizarea sa presupune un efort de acomodare – să îți muți privirea către un punct din dreapta, în care să te concentrezi să vezi ceva înseamnă că nu mai ești atent la drum. Asta se poate lăsa cu accidente căci e ușor să fi distras de informația de ecran.

Acum l-aș recomanda pentru trei lucruri: navigație asistată de GPS, consultat rapid mailuri și făcut poze rapid. Restul e doar o poezie frumoasă, limitarea dată de autonomie fiind principalul factor pentru care nu îi văd să fie populari în perioada imediat următoare.

M-am surprins că au ajuns să îmi placă. Nu atât cât să dau banii pe ei, suficient cât să stau 48 de ore conectat la ei. Experiența de lucru e interesantă și necesită o ajustare importantă a modului în care suntem obișnuiți să trăim.

Asta face ca propunerea Google prin Glass să fie de maxim impact. Dacă vor reuși să facă din actualul proiect Glass mai mult decât e acum, viața noastră se va schimba, e clar. Poate în bine.

Nu uitați: în perioada 8 mai – 8 iunie, în magazinele QuickMobile există un Google Glass și pentru voi. Dați o raită ca să experimentați și voi o bucată din tehnologia viitorului.