Chiar dacă titlul pare ușor exagerat, vorbim totuși despre două aparate extrem de asemănătoare, nu numai din punctul de vedere al specificațiilor tehnice, dar și în ceea ce privește aspectul fizic, adresate aceleiași piețe. Noroc că vorbim despre China, o piață cu un potențial de absorbție imens. Și norocul nostru, al celor din afara acestei piețe, că ZTE are o tradiție ceva mai avansată în a ieși cu modelele sale și în afara Chinei, astfel că șansele de a-l vedea la față pe ZTE Star 1 sunt mult mai mari decât în cazul competitorului direct, Oppo R1S.
Asemănările dintre cele două aparate pornesc de la combinația de procesor și memorie RAM. Același chipset Snapdragon 400 cu suport LTE, cu patru nuclee la 1,6 GHz, completat de aceiași 2 GB de memorie RAM. Același display de 5 inchi, dar cu un plus la rezoluție pentru ZTE, care vine cu un ecran fullHD. Aceiași 16 GB la memoria internă.
O cameră foto ceva mai slabă, de 8 megapixeli, dar o frontală de 5 megapixeli, un acumulator de 2300 mAh și un Android 4.4 completează configurația pe care ZTE o propune la puțin peste 200 de dolari, stabilind astfel un etalon aproximativ și pentru Oppo R1S. Chiar și perioada de punere în vânzare coincide, pentru ca meciul să fie cât mai atractiv.
via FoneArena