Într-un interviu de acum câțiva ani cu Mattias Lilja, de la Paradox Interactive, am întrebat dacă studioul plănuiește să facă un RPG, și dacă l-ar face, atunci ce formă ar lua? De ce aș întreba așa ceva un reprezentant al unui studiou care s-a ocupat până atunci numai și numai de jocuri de strategie, plus Magicka? Pentru că petrec suficient de mult timp urmărind din umbră indivizi din industrie încât să îmi prind micile indicii pe care le trântesc pe ici și colo. Un indiciu a fost Shams Jorjani întrebând ce au apreciat cel mai mult fanii lui Heroes of Might and Magic 3, pentru un proiect care a căpătat porecla Champions of Strength and Mysticism. Porecla a fost dată de mine, și măcar pentru câteva zile, s-a prins. Apoi, și mai important, în câteva ocazii, trecător, Fred Wester a spus, „aș vrea să facem un RPG, dar nu știm exact cu cine”. Fred fiind proprietarul companiei. Nu trebuie să fii un detectiv să îți dai seama că intenționau să faci unul, sau să știi că Paradox era pe vremuri, când avea un alt nume, un producător de RPG-uri Pen&Paper.
Anterior, tot era vehiculat numele Obsidian drept posibil candidat pentru producția unui RPG pe care Fred și Johan Andersson îl tot vroiau, însă au decis să meargă pe cont propriu, colaborând însă cu Obsidian pentru publicare alui Pillars of Eternity. Și astfel, Paradox Development Studio, studioul care ne-a adus Crusader Kings 2, Europa Universalis 4 și în general doar titluri de strategie care sunt jucate pe o singură hartă masivă, lucrează la un RPG, și îi spune Runemaster. Iar în cazul în care vă întrebați, funcționează pe aceeași hartă, sau măcar pe tehnologia aceleiași hărți. Motorul Clausewitz, folosit pentru a reda cam fiecare joc de strategie de la Crusader Kings 2 și până în prezent, este acum utilizat la redarea unui RPG 3D. Desigur, tot cu perspectiva unei păsări ce urmărește eroul peste tot, dar mult mai apropiată decât viziunea planetară de până acum.
Realizarea unui astfel de joc a fost o provocare, la nivel tehnologic, pentru Paradox, deoarece nu au mai făcut așa ceva până acum. Au trebuit să facă modele tridimensionale mai multe, au trebuit să facă o cameră ce se învârte, și numeroase alte lucruri care nici măcar nu intrau în calcul pentru jocurile de strategie anterioare. Lucruri precum generare procedurală, ceva ce îi permite lui Runemaster să se încadreze în criteriile stabilite de Paradox pentru joc. Să fie rejucabil și capabil să ofere o experiență nouă de fiecare dată. Să poți croi în el propria ta poveste, pe baza alegerilor pe care le faci. Un narativ emergent, cam așa cum are și Crusder Kings 2. S-au mai inspirat în acest aspect și de la jocurile de tip Rogue-like, la care apreciază foarte mult faptul că pot fi rejucate, iar rejucarea chiar este o parte din experiența de bază.
Pe lângă aceste criterii, mai există desigur distracția, trebuie să fie un joc ce oferă amuzament, iar în cele din urmă, trebuie să fie unul educativ. În ce fel? Într-un fel ce ține de faptul că Runemaster este plasat ferm în mitologia nordică. Nu înseamnă că este un joc cu vikingi, nu este, nu poți fi un viking stereotipic ce are un longboat, trăiește într-un longhouse, sau cum le-ar spune pe la noi, invadează sate și colonizează America de Nord înainte de spanioli, britanici sau italieni.
Oamenii de la Paradox sunt suedezi, sunt nordici, iar acum au ocazia să facă un joc despre tradiția și mitologia străbunilor, bazându-se pe cât de mult pot pe vechea proză și poezie Edda, ce datează de prin secolul XIII. Vor pe cât de mult posibil să facă un joc prin care să redea autentic, integral și fără prea multe inventări sau născociri. Așa că Aesir nu se vor dovedi a fi un strat din societatea foarte avansat tehnologic, și nu există nano-mașinării, sau ce o fi mai fost în Too Human. Ultimul joc ce a încercat cât de cât o redare mai autentică a mitologiei cred că a fost Rune. Posibil și Max Payne, pe undeva prin metaforele sale. Runemaster este o muncă de pasiune, în ceea ce privește mitologia, din care vă puteți aștepta să aflați detalii interesante despre cele șase lumi, ca Midgard, Alfheim, Jotunheim sau Svartalfheim. Numele probabil vi se par cunoscute dacă ați jucat orice joc s-a inspirat din mitologie nordică, în special Midgard, ce tinde să ajungă mai peste tot, până și în final Fantasy. Sau foarte probabil dacă ați văzut filmele Thor, vor suna familiare.
Citiți continuarea pe Games Arena