HomeGames ArenaPreview Batman Arkham Knight

Preview Batman Arkham Knight

Liliacul revine pentru o ultimă dată (în această toamnă), cu Arkham Knight. Finalul trilogiei, complet intenționate și în nici un fel născocită după succesul lui Arkham Asylum, făcute de studioul Rocksteady. Nu, Arkham Origins nu se pune, deși avea Arkham în nume. Este extrem de discutabilă partea cu „acesta este ultimul joc Batman”, pentru că seria se vinde exagerat de bine. A fost un etalon pentru jocurile cu super-eroi (scris cu cratimă, pentru că dacă l-aș scrie împreunat aș fi dat în judecată de Marvel și DC care dețin în comun acel cuvânt). Cu siguranță va continua, făcută de Warner Bros Montreal, sau de oricine altcineva ajunge la cârma proiectului de anul viitor. Cert este că Rocksteady nu vor mai fi implicați, pentru ei aici se oprește Batmobile-ul. Poate vor face un joc despre Țestoase mai departe, tare, tare sper. Pentru a comemora ocazia, vor să trimită liliacul mai departe cu o mare aventură, enormă, una care să urle Next Gen în compoziția sa grandioasă și în descrierile superlative folosite pentru a-i descrie fiecare element.

BatmanArkhamKnightPRevIMG06

Au trecut doi ani de când Arkham City s-a încheiat, iar ce s-a întâmplat acolo… s-a întâmplat. Gotham părea să fi devenit un loc mai pașnic, mai calm, mai prosper, criminalii băgând, aparent, capul la cutie în teamă de liliacul mare și negru. Dar în Gotham, când criminalii stau cuminți, ar trebui să îți faci griji. Batman știe asta. Așa că de doi ani se pregătește. Se antrenează. Dezvoltă tehnologie nouă și instrumente care să îi permită să înfrunte o amenințare mai mare ce cu siguranță va răsări. Și ce este? Liga asasinilor? Bane? Un Superman supărat? Nu, este Scarecrow, alături de toți inamicii pe care i-a înfruntat anterior, ca Two Face, Pinguinul și tot așa. De ce Scarecrow? Pentru că asta făcea parte din plan. Primul joc oferea un echilibru între el și Joker, al doilea se concentra exclusiv pe prințul clovn al crimei, iar acum a venit din nou rândul lui Scarecrow. Acesta amenință că va face ce a făcut și în Batman Begins, că va inunda Gotham cu un gaz mortal. Numai că aici nu apucă să o și facă, deoarece orașul este evacuat. În urmă rămâne doar o parte din poliție, ca bătrânul Comisar Gordon, vrășmașii tipici și Batman cu familia sa extinsă.

Iar undeva pe acolo, de prin umbră, mai este un individ. Unul ce ai zice că e rudă cu liliacul, dar luptă de partea cealaltă. Lui i se spune Arkham Knight. El este inamicul central, cum ar veni, al jocului. Are o armură sofisticată ce arată ca cea a lui Batman, o cască cu o tentă liliecească, ochi LED, o voce modificată digital, dar folosește pistoale, și se referă la Batman cu apelativul de „bătrâne”. Rocksteady spun că acest personaj misterios și enigmatic este complet nou, realizat de ei în colaborare cu DC Comcis, și că în nici un caz nu este unul vechi, ce ar putea reveni, ca o surpriză, din trecut. Nu, de nici un fel. Așa că să nu vă așteptați să fie Joker, din nou. Cam arată excesiv de mult ca Jason Todd, unul din vechii Robini, ce a crăpat cu mulți ani în urmă și a revenit ani mai târziu ca The Red Hood.

BatmanArkhamKnightPRevIMG07

Acest Arkham Knight, că de la el vine numele jocului, va fi una din amenințările mai serioase din joc, nucă celelalte amenințări n-ar fi serioase, dar l-ai cam luat la pumni pe Pinguin foarte grav în jocul trecut, cu Harvey te-ai bătut de numeroase ori, iar Harley… începi să crezi că ori n-a înțeles mesajul, ori chiar îi place de Batman și nu știe alt mod de-a sta aproape de el. Este personaj jucabil pentru cine face precomandă. Riddler desigur va fi prin zonă, asigurând cota de misiuni secundare necesare pentru a da jucătorului lucruri de făcut în afara poveștii. Numai că provocările sale vor lua o formă oarecum diferită față de cele anterioare, deoarece vor implica un anumit vehicul cu patru roți, negru, și cu un motor cu reacție. Batmobile! Mașina celebră a liliacului va fi în premieră utilizabilă, nu doar o parte din decor. Iar provocările cu pricina te vor trimite în subsolul orașului Gotham, navigând traseele pline de obstacole, deschizând porți, activând platforme, într-o încercare de a termina cât mai rapid obiectivul.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep