Dacă partea de specificații tehnice a unuia dintre telefoanele mult așteptate din ultima vreme, nu a reușit să vă cucerească, poate că sunteți mai sensibil la aspectul fizic și mai ales la culoarea telefonului și tot aveți un motiv să vă îndrăgostiți de acest smartphone. Pentru că el propune o gamă de back-covers capabilă să se asorteze și celor mai excentrice gusturi.
Aceasta este una dintre ultimele informații care au ieșit la suprafață despre OnePlus One, pe același canal oficial, dar nefiresc. Personal aș vrea totuși să rămân în rândul celor care sunt mai impresionați de configurația tehnică a acestui aparat (procesor Qualcomm Snapdragon 801 la 2,5 GHz, 3GB de memorie RAM, display de 5,5 inchi full HD, memorie internă de 64 GB, un acumulator de 3100 mAh, Android 4.4 și cele cinci camere frontale pentru efectul 3D) sau de promisa sa disponibilitate globală, decât de gama de culori disponibile. Deși, așa cum știți, îmi place roșul! Și parcă nu are cum să nu te impresioneze și prețul promis, de aproximativ 300 de euro. Mai avem trei zile și ne lămurim cu multe dintre aceste lucruri!
via OnePlus