Previzibil ca răsăritul de soare sau lansarea unui joc FIFA, a fost dezvăluit faptul că anul acesta vom primi un nou joc Assassin’s Creed. Kotaku a obținut informații de la o sursă confidențială, cum că noul joc se va numi Assassin’s Creed Unity, și că va fi lansat la toamnă, precum fiecare alt AC din istorie, mai puțin cele de PC anterioare. Dar nu va fi singur. La fel cum AC3 a fost acompaniat de Liberation, Unity va veni alături de Comet, însă nu este pentru platforme mobile. Conform sursei anonime, Comet va fi destinat consolelor Playstation 3 și Xbox 360, și posibil PC-ului, în timp ce Unity este pentru platformele noi, Xbox One și PS4, plus PC. Wii U nu a fost pomenit momentan.
Unity va fi plasat în Franța, Paris, prin secolul 18, posibil în timpul unei anumite revoluții, și potențial în alte locații, cel mai probabil prin prezent, la fel ca fiecare alt Assassin’s Creed anterior. Personajul principal al acestui joc se numește Arno, iar din imagini s-a tras concluzia că va include modificări la sistemul de parkour, prin butoanele de Parkour Down și Parkour Up, sau ar putea pur și simplu să fie astfel indicate stările de high-profile și low-profile.
Informații oficiale ar trebui să sosească în curând. Pe vremea asta, anul trecut, deja se scurseseră pe internet toate detaliile și imagini mai apropiate de varianta finală din Black Flag, așa că nu ar trebui să mai avem mult de așteptat.
Material preluat de pe www.games-arena.ro