SimCity m-a lovit cu echivalentul unui sconcs dezinteresat peste față, iar Medieval Mayor continuă să se ascundă de lumina zilei de parcă ar fi un vampir. Ce să facă un fan al genului City Builder într-o așa epocă? Cu ce să își astâmpăre pofta de a vedea omuleți cum mișună pe hartă, adună resurse, construiesc case și repetă procesul până te plictisești? Sigur, cam fiecare alt joc făcut de Impression Games, ce în acest moment le-ar ști atât de bine încât le poate simula în somn fiecare element. Dar ceva nou, ceva neașteptat, ceva care este diferit în orice măsură, oare nu există? Ba da! I se spune Banished, a fost făcut de un singur om, Luke Hodorowicz, și oferă cu adevărat ceva diferit față de predecesorii săi, promisiunea unei provocări.
Vedeți voi, genul acesta are un mic dezavantaj. Când nimerești rețeta, s-a terminat. Ai făcut un lanț economic funcțional, acesta se va auto-susține pe termen nedefinit, ai putea la fel de bine să pleci de la PC sau să începi un joc nou. De obicei asta se întâmplă spre final, când deja nu mai ai ce și cum să construiești, dar tot te lasă cu un sentiment de dezamăgire. Sigur, ai făcut această urbe măreață, dar acum nu mai are nevoie de tine, nu mai are unde să se întindă, unde să se ducă. E trist. Banished venea cu intenția de a schimba asta. A reușit? La prima vedere, nu am crezut.
În lipsa unei campanii (nu că mă pasionează foarte mult la acest gen), am sărit pe generatorul de hărți și m-am amplasat într-o zonă climatică oarecum iertătoare, într-o vale, cu o mână de oameni și o căsuță în care își depozitaseră avuțiile. Acești indivizi au fost izgoniți aici, nu știi de ce, nu știi de cine, dar îmi place să cred că este din teama celorlalți, deoarece acești indivizi sunt capabili să nu doarmă cu lunile și îmbătrânesc într-un an cât alții în cinci. Literalmente. Jocul are o abordare mai ciudată a trecerii timpului, una de care trebuie să fii conștient, este importantă. Climatul pe care îl alegi este important. În cel mai cald, nu vei avea cine știe ce probleme cu înghețarea. În cel mediu, nu vei da de situații în care oamenii tăi să moară de frig. Apoi este vremea rea. La vremea rea, dacă până începe iarna nu ai case și lemne de foc, vei putea să îți deschizi un magazin de înghețată cu aromă de sătean degerat. De asemenea, recoltele tale vor cam face papa când vine crivățul, dacă nu le-ai cules de pe câmp. Condițiile de început determină dacă începi cu doar un car de resurse în zăpadă, sau până și cu niște case. Mai poți selecta mărimea lumii, dacă este teren muntos sau dacă mai ai spații cât de cât întinse, și cam atât. Ah, mai poți selecta un seed, o sămânță. În esență, codul acelei hărți. Dacă vrei să o rejoci, introdu acel cod, și vei avea până și aceeași zonă de start.
Mi-am început peripeția într-o zonă pe cât de medie se putea. Anterior mai încercasem puțintel jocul, așa că știam că era bine să fac niște case, un tăietor de lemne de foc și să încep să strâng mâncare. Am făcut asta. Iarna a venit, omuleții mei stăteau ghemuiți la căldură (în sensul că erau tot pe drumuri și la muncă, iar ocazional se mai duceau să se încălzească acasă), a venit primăvara, zăpada s-a topit, totul a revenit la normal. Mă temeam atunci de iarnă, că era acest fenomen îngrozitor, ce nu putea fi biruit, că nu puteai decât să te ascunzi de el, în frică și să speri că nu te va distruge. A fost mult mai blând decât credeam că va fi. Era o inconveniență, nici măcar atât, după ce am început să produc haine. Oamenii mei puteau să lucreze fără nici o problemă, aveam lemne destule să se încălzească, mâncare amplă. Părea de parcă am ajuns la un impas, în sensul de savoare. Credeam că am câștigat jocul în primii cinci ani.
Citiţi continuarea pe Games Arena
