Pentru că tot i-am pomenit ieri pe game developer-i, cu ocazia Game Jam-ului organizat la București de Ubisoft, iată și un produs care se adresează acestei categorii profesionale. Noul monitor IPS 21:9 UltraWide QHD (Model 34UM95), de 34 de inci, cu rezoluție de 3440 x 1440 pixeli, cam acolo mă duce cu gândul. În măsura în care ne împăcăm cu ideea de monitor pentru o diagonală mai mare ca cea a televizoarelor din majoritatea gospodăriilor, putem vedea un produs evident targetat înspre anumite categorii profesionale.
Pe lângă game developer-i, proiectanții, tehnoredactorii sau designerii se pot bucura de caracteristicile excepționale ale acestui produs. Tot înspre aceste grupuri de utilizatori ne duc cu gândul și conectivitatea Thunderbolt 2 (care îl fac compatibil cu anumite produse Apple, preferate și ele de majoritatea creativilor), dar și funcţiile de împărţire a ecranului în 4 (LG – Screen Split) şi de conectivitate duală (Dual Link-up) care pot permite utilizatorilor să configureze spațiul de afişare disponibil pentru a se potrivi nevoilor lor.
Și dacă mai sunt semne de întrebare, o confirmă chiar oficialii LG:
“Monitorul nostru UltraWide de 34 inci este un dispozitiv extrem de versatil, cu o calitate excepţională a imaginii, pentru a ajuta utilizatorii să lucreze mai inteligent şi mai eficient”, a declarat Hyoung-sei Park, directorul diviziei Business IT în cadrul LG Electronics. “Este o soluţie perfectă pentru persoanele care lucrează pe proiecte multimedia şi grafică asistată de calculator. Prin acest fel de produse, LG va continua să îşi extindă ofertele pentru profesioniştii în artele creative.”
Dar și prețul produsului, care se va învârti în jurul valorii de 1500 de dolari (preț pentru Statele Unite)!