Cam aceasta este zvonistica din ultimele zile, pentru că totul este bazat, deocamdată, pe zvonuri în jurul acestui mult-așteptat telefon. Și dacă tot am zis mult-așteptat și așa este, hai să îmi fac datoria și să vă povestesc și vouă despre cele două configurații care au apărut în capturi de ecran din benchmark-ul AnTuTu. Nu de alta, dar am avut o pauză intenționată pe acest subiect, tocmai datorită surselor îndoielnice din care provin toate informațiile care apar ca ciupercile după ploaie. Așa că hai să mai alungăm liniștea și să facem niște gălăgie.
Prima dintre configurațiile de Galaxy S5, care poartă numele de cod SM-G900R4, se bazează pe un procesor quad-core Snapdragon 800, la 2,5 GHz, 3 GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă, o cameră de 16 megapixeli. În AnTuTu, că tot am vorbit de proveniența acestor informații, s-a clasat sub Galaxy Note 3.
Cu numele de cod SM-G900H, cea de-a doua versione vine cu câteva diferențe majore. Un procesor octa-core, Samsung Exynos 522, cu cele opt nuclee tactate la 1,5 GHz, doar 2 GB de memorie RAM și doar 16 GB de memorie internă. Chiar și rezoluția display-ului se pare ca va fi mai mică. Totuși, acest model este plasat peste fratele său și Note 3 în AnTuTu.
Cu rezervă că informațiile sunt îndoielnice, am totuși o nelămurire. Oare care dintre cele două versiuni va fi cea de top. Cea cu specificațiile mai puternice, sau cea cu performanțele (cel puțin pe hârtie) mai bune?
via GSM Arena