Super Giant Games este un exemplu cum nu se poate mai bun a succesului colosal pe care îl poate avea un studiou mic, cu o idee bună și talentul necesar pentru a o pune în execuție. Bastion a venit de nicăieri. O poveste minunată, o așezare grozavă, un stil impecabil și-o coloană sonoră fantastică. Un joc ce nu doar că arăta bine și suna bine, dar avea ceva de spus, avea ceva cu care să te minuneze, iar spre deosebire de multe alte jocuri indie care îndeplinesc aceste criterii, avea gameplay, chiar gameplay bun. Acțiune rapidă ce necesita precizie, ceva strategie și era distractiv! O combinație ce-a dus la mai bine de 2 milioane de vânzări și transformarea unui studiou mic într-un nume de referință pentru jocuri indie. De asemenea, bani, foarte mulți bani, dar nu cât să li se urce la cap, și să se extindă până la punctul colapsului. Super Giant Games a început cu vreo doi oameni într-o sufragerie, s-a transformat în șapte oameni în propriul lor studiou, iar după Bastion, studioul a ajuns la numărul colosal de zece oameni, ce acum lucrează la un proiect nou, Transistor. Au spus că va trece ceva timp până vom vedea următorul lor joc, și trei ani a fost ceva timp.
Unele studiouri ar fi făcut un Bastion 2, sau DLC nesfârșit, dar Transistor nu este nici una, nici alta. Este un joc diferit de Bastion, în propria sa lume, propriul univers, cu propriile sale particularități, dar cu trăsături de stil ce clar vor aduce aminte de Bastion. Este tot un joc 2D isometric, desenat, cu o cromatică similară și un gameplay superficial asemănător. Ah, și desigur, cum să nu amintești narațiunea lui Logan Cunningham. Este prezentă în ambele jocuri. Doar că în loc de acel accent de bătrân înțelept, este unul mai tânăr, de individ ce-a fost devorat de o armă misterioasă, pe care eroina o cară pe tot parcursul jocului.
O cheamă Red. O cântăreață foarte populară în orașul Cloudbank, dintr-o lume sofisticată a viitorului. Este un loc pașnic, liniștit, până ce se ivește o entitate robotică necunoscută. I-au spus The Process, pentru că obiectivul său principal pare a fi cel de a transforma orașul în altceva, ca un fel de terraformare bizară, lichefiind până și oamenii, absorbindu-le esența. Dar nu aleator. Acest proces țintește oameni cu influență, oameni importanți din Cloudbank. Într-o seară, a venit rândul lui Red, cinci asasini fiind trimiși pe urmele ei. Soarta avea însă alte planuri, iar în timpul atacului eroina se trezește teleportată într-un alt loc din oraș, în relativă siguranță, dar cu două surprize. Vocea i-a dispărut, cumva creaturile au reușit să îi răpească glasul, ceea ce înseamnă că cel puțin la început Red nu va putea vorbi, sau cânta. Este puțin cam neclar exact cum i-au furat vocea, pentru ce motiv și cu ce consecințe. A doua surpriză este Transistor în sine, o sabie de dimensiunea unui Buster Sword, ce zace înfiptă într-un cadavru proaspăt, pe care Red pare să îl fi cunoscut. Individul cu pricina nu este tocmai mort, esența sa fiind absorbită de armă, oferindu-i viață dincolo de moarte și abilitatea de a vorbi. Vocea sa ocupa aceeași funcție de ghidare și narațiune ca a lui Rucks din Bastion, doar că interacțiunea sa cu personajul principal va fi ceva mai directă, mai puțin după fapt, mai puțin externă.
The Process caută arma, fiind importantă într-un fel pentru efortul lor de a transforma Cloudbank în altceva decât ceea ce este. Transistor sugerează chiar că ar fi o idee mai bună să fugă, să se îndepărteze de pericol, pentru ca Red să fie în siguranță. Ea refuză, alegând să înfrunte inamicul, să îi împiedice, să-i răzbune pe cei căzuți și poate să își recupereze vocea.
Citiţi continuarea pe Games Arena
